1. Apoi le-a spus o parabolă referitor la datoria de a se ruga întotdeauna şi de a nu se descuraja.

2. „Într-o cetate, era un judecător care nu se temea de Dumnezeu şi [căruia] nu-i era ruşine de oameni.

3. Şi mai era în cetatea aceea o văduvă care venea la el şi-i spunea: «Fă-mi dreptate împotriva duşmanului meu!».

4. Dar, mult timp, el nu a voit. Apoi şi-a zis: «Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mi-e ruşine,

5. pentru că nu mă lasă în pace, îi voi face totuşi dreptate văduvei acesteia, ca să nu vină şi să mă tot bată la cap»”.

6. Iar Domnul a zis: „Aţi auzit ce a spus judecătorul nedrept!

7. Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor săi care strigă zi şi noapte către el, chiar dacă-i face să aştepte?

8. Vă spun că le va face dreptate repede. Dar când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?”.

9. A spus această parabolă unora care se credeau în sine drepţi şi-i dispreţuiau pe alţii.

10. „Doi oameni au urcat la templu ca să se roage: unul era fariseu, iar celălalt, vameş.

11. Fariseul, [stând] în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta.

12. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig».

13. Vameşul, în schimb, stând departe, nici măcar nu îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer. Îşi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine păcătosul!».

14. Vă spun că a coborât la casa lui îndreptăţit mai degrabă acesta decât celălalt; căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat”.

15. (Mt 19,13-15; Mc 10,13-16) Îi aduceau şi copilaşi ca să-i atingă; dar discipolii, când îi vedeau, îi mustrau.

16. Atunci, Isus i-a chemat şi le-a spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la mine şi nu le interziceţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu!

17. Adevăr vă spun, cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş nu va intra în ea”.

18. (Mt 19,16-29; Mc 10,17-31) Odată, un conducător oarecare l-a întrebat: „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”.

19. Isus i-a spus: „De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu.

20. Cunoşti poruncile: «Să nu comiţi adulter! Să nu ucizi! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!»”.

21. El i-a spus: „Toate acestea le-am păzit din tinereţe”.

22. Auzind aceasta, Isus i-a spus: „Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în ceruri; apoi vino şi urmează-mă!”.

23. Dar el, auzind acestea, a devenit foarte trist, deoarece era foarte bogat.

24. Văzând că a devenit foarte trist, Isus a spus: „Cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei care au bogăţii!

25. Pentru că este mai uşor ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu”.

26. Cei care l-au ascultat i-au spus: „Atunci, cine se poate mântui?”.

27. El le-a spus: „Ceea ce este imposibil la oameni este posibil la Dumnezeu”.

28. Atunci Petru i-a spus: „Iată, noi am lăsat toate ale noastre şi te-am urmat”.

29. Iar el le-a spus: „Adevăr vă spun: nu este nimeni care să fi lăsat casă sau soţie sau fraţi sau părinţi sau copii pentru împărăţia lui Dumnezeu

30. şi care să nu primească cu mult mai mult în timpul de faţă, iar, în veacul care vine, viaţa veşnică”.

31. (Mt 20,17-19; Mc 10,32-34) Apoi, luându-i pe cei doisprezece, le-a spus: „Iată, urcăm la Ierusalím şi se vor împlini toate cele scrise prin profeţi despre Fiul Omului,

32. căci va fi dat pe mâna păgânilor şi va fi batjocorit, insultat şi scuipat;

33. şi după ce-l vor fi biciuit, îl vor ucide, dar în ziua a treia va învia”.

34. Însă ei nu pricepeau nimic din acestea, căci acest cuvânt era ascuns pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse.

35. (Mt 20,29-34; Mc 10,46-52) Pe când se apropia el de Ierihón, un orb stătea lângă drum cerşind

36. şi auzind că trecea mulţimea, s-a interesat ce este.

37. I-au adus la cunoştinţă că trece Isus Nazarinéanul.

38. Atunci el a strigat: „Isuse, Fiul lui Davíd, îndură-te de mine!”.

39. Cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el striga şi mai tare: „Fiul lui Davíd, îndură-te de mine!”.

40. Atunci Isus, oprindu-se, a poruncit să fie adus la el. Când s-a apropiat, l-a întrebat:

41. „Ce vrei să-ţi fac?”. I-a răspuns: „Doamne, să-mi recapăt vederea!”.

42. Iar Isus i-a răspuns: „Vezi! Credinţa ta te-a mântuit”.

43. Îndată, orbul şi-a recăpătat vederea şi l-a urmat, glorificându-l pe Dumnezeu. Şi tot poporul, văzând [acestea], a dat laudă lui Dumnezeu.





“A natureza humana também quer a sua parte. Até Maria, Mãe de Jesus, que sabia que por meio de Sua morte a humanidade seria redimida, chorou e sofreu – e como sofreu!” São Padre Pio de Pietrelcina