1. Am zis: „Ascultați, conducători ai lui Iacób și căpetenii ale casei lui Israél! Oare nu a voastră este [datoria] să cunoașteți judecata?

2. Voi urâți binele și iubiți răul, jupuiți pielea de pe ei și carnea, de pe oasele lor.

3. Ei devorează carnea poporului meu, pielea de pe ei o smulg și oasele lor le frâng: le zdrobesc ca pentru oală, și carnea lor, în căldare”.

4. Atunci vor striga către Domnul, dar el nu le va răspunde. Își va ascunde fața de la ei în acel timp, pentru că au făcut rău prin faptele lor.

5. Așa vorbește Domnul împotriva profeților care îl fac pe poporul meu să rătăcească și care îl mușcă cu dinții lor și strigă: „Pace!”. Și dacă cineva nu pune nimic în gura lor, ei declară război împotriva lui.

6. De aceea, noapte este pentru voi, fără viziune! Întuneric este pentru voi, fără ghicitorie. Soarele va apune peste profeți și ziua se va întuneca deasupra lor.

7. Se vor rușina vizionarii și vor roși ghicitorii; toți își vor acoperi barba, căci nu va fi răspuns de la Domnul.

8. Totuși, eu sunt plin de putere, de Duhul Domnului, de judecată și de tărie, ca să fac cunoscut lui Iacób nelegiuirea sa și lui Israél, păcatul său.

9. Ascultați aceasta, conducători ai casei lui Iacób și căpetenii ale casei lui Israél, voi care urâți judecata și pervertiți toată dreptatea!

10. Voi clădiți Siónul cu sânge și Ierusalímul, cu nedreptate.

11. Conducătorii ei judecă pentru daruri, preoții învață pentru plată, iar profeții ghicesc pentru argint. Se sprijnă pe Domnul, zicând: „Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu va veni răul peste noi!”.

12. De aceea, din cauza voastră, Sión va deveni o câmpie de arat, Ierusalím va deveni o ruină, iar muntele casei [Domnului], ca înălțimile împădurite.





“Todas as percepções humanas, de onde quer que venham, incluem o bem e o mal. É necessário saber determinar e assimilar todo o bem e oferecê-lo a Deus, e eliminar todo o mal.” São Padre Pio de Pietrelcina