Gefunden 1126 Ergebnisse für: tie
Nu neglija darul care este în tine şi care ţi-a fost dat prin profeţie împreună cu impunerea mâinilor prezbíterilor! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 4, 14)
pe bătrâne – ca pe mame, iar pe cele tinere – ca pe nişte surori, în curăţie desăvârşită! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 5, 2)
Să nu primeşti [nicio] acuzaţie împotriva unui prezbíter decât dacă vine de la doi sau trei martori! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 5, 19)
Porunceşte-le celor bogaţi în veacul acesta să nu se mândrească şi să nu-şi pună speranţa într-o bogăţie nestatornică, ci în Dumnezeu, care ne dăruieşte toate din abundenţă ca să ne bucurăm de ele, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 6, 17)
Te conjur înaintea lui Dumnezeu şi a lui Cristos Isus, care va veni să-i judece pe vii şi pe morţi, la arătarea sa şi a împărăţiei lui: (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 4, 1)
Tot aşa, şi bătrânele să se poarte aşa cum le stă bine unor femei sfinte: să nu fie perfide, nici dedate la beţie, ci să înveţe la bine, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 2, 3)
dar cu privire la Fiul: „Tronul tău, Dumnezeule, este în vecii vecilor şi sceptrul dreptăţii este sceptrul împărăţiei tale. (Scrisoarea către Evrei 1, 8)
Cu puţin l-ai făcut inferior îngerilor, l-ai încununat cu măreţie şi cinste. (Scrisoarea către Evrei 2, 7)
dar vedem că cel care a fost „cu puţin mai mic decât îngerii”, Isus, pentru că a suferit moartea, este „încununat cu măreţie şi cinste”, întrucât, prin harul lui Dumnezeu, el a suferit moartea pentru fiecare [om]. (Scrisoarea către Evrei 2, 9)
Prin urmare, fraţilor sfinţi, părtaşi ai chemării cereşti, priviţi-l cu atenţie pe Isus, apostolul şi marele preot al mărturisirii noastre, (Scrisoarea către Evrei 3, 1)
Oamenii jură pe cineva mai mare şi jurământul este pentru ei o garanţie care pune capăt oricărei neînţelegeri. (Scrisoarea către Evrei 6, 16)
dar el, pentru că rămâne în veci, are o preoţie netrecătoare. (Scrisoarea către Evrei 7, 24)