Gefunden 17 Ergebnisse für: măslin

  • Domnul ţi-a pus numele „măslin verde, frumos şi cu roade plăcute”. Dar ca un vuiet mare va aprinde peste el un foc şi-i va rupe ramurile. (Cartea profetului Ieremía 11, 16)

  • Mai este sămânță în hambar? Nici via, nici smochinul, nici rodiul și nici copacul de măslin nu au adus [roade]: dar din ziua aceasta vă voi binecuvânta”. (Cartea profetului Aggéu 2, 19)

  • Am luat cuvântul a doua oară și i-am zis: „Ce sunt cele două ramuri de măslin care sunt lângă cele două țevi de aur din care curge aurul?”. (Cartea profetului Zaharía 4, 12)

  • Şi dacă unele dintre ramuri au fost tăiate, iar tu care erai măslin sălbatic ai fost altoit în locul lor şi ai devenit părtaş al rădăcinii şi al sevei măslinului, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 11, 17)

  • Deci dacă tu, care din fire ai fost tăiat dintr-un măslin sălbatic şi, împotriva firii, ai fost altoit pe un măslin bun, cu cât mai mult ei, care sunt din fire, vor fi altoiţi pe propriul lor măslin! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 11, 24)


“Lembre-se de que você tem no Céu não somente um pai, mas também uma Mãe”. São Padre Pio de Pietrelcina