Gefunden 947 Ergebnisse für: cor

  • Căci a fost construit cortul; primul, în care erau candelabrul şi masa cu pâinile punerii înainte, este numit Sfânta; (Scrisoarea către Evrei 9, 2)

  • după a doua catapeteasmă, era cortul numit Sfânta Sfintelor, (Scrisoarea către Evrei 9, 3)

  • Fiind acestea astfel pregătite, preoţii care împlinesc cultul intră mereu în cortul cel dintâi. (Scrisoarea către Evrei 9, 6)

  • Duhul Sfânt revelează astfel că drumul spre Sfânta Sfintelor nu este încă descoperit cât timp rămâne primul cort. (Scrisoarea către Evrei 9, 8)

  • Dar Cristos, devenit marele preot al bunurilor viitoare, trecând printr-un cort mai mare şi desăvârşit, care nu este făcut de mână [de om], adică nu este din această lume, (Scrisoarea către Evrei 9, 11)

  • Şi tot la fel a stropit cu sânge cortul şi toate vasele de cult. (Scrisoarea către Evrei 9, 21)

  • Cu cât mai aspră, credeţi voi, că va fi pedeapsa ce i se cuvine celui care îl va fi călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va fi considerat profanat sângele alianţei în care a fost sfinţit şi îl va fi batjocorit pe Duhul harului? (Scrisoarea către Evrei 10, 29)

  • Prin credinţă, s-a stabilit în Țara Promisă ca un străin şi a locuit în corturi împreună cu Isáac şi Iacób, care sunt împreună-moştenitori ai acestei promisiuni, (Scrisoarea către Evrei 11, 9)

  • Noi avem un altar de la care nu au dreptul să mănânce slujitorii cortului. (Scrisoarea către Evrei 13, 10)

  • Fericit omul care îndură ispita pentru că, după ce va fi încercat, va primi coroana vieţii pe care a promis-o Domnul celor care îl iubesc. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 12)

  • Iată, chiar şi corăbiile, deşi sunt aşa de mari şi purtate de vânturi puternice, sunt conduse de o cârmă foarte mică, după cum vrea cel care le conduce. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 3, 4)

  • Dacă sunteţi batjocoriţi în numele lui Cristos, fericiţi sunteţi, pentru că Duhul gloriei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi! (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 4, 14)


“A prática das bem-aventuranças não requer atos de heroísmo, mas a aceitação simples e humilde das várias provações pelas quais a pessoa passa.” São Padre Pio de Pietrelcina