Gefunden 28 Ergebnisse für: apără

  • Ióas le-a zis celor care stăteau în faţa lui: „Vreţi voi să-l apăraţi pe Báal? Sau vreţi voi să-l salvaţi? Cine îl va apăra să moară până dimineaţă! Dacă este dumnezeu, să se apere singur pentru că i-au dărâmat altarul”. (Cartea Judecătorilor 6, 31)

  • Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, îl va apăra Dumnezeu; dar dacă păcătuieşte împotriva Domnului, cine îl va apăra?”. Dar ei n-au ascultat glasul tatălui lor, căci Domnul avea de gând să-i facă să moară. (Cartea întâi a lui Samuél 2, 25)

  • Domnul să fie judecător între mine şi tine! Va vedea şi va apăra cauza mea şi mă va scăpa din mâna ta”. (Cartea întâi a lui Samuél 24, 16)

  • Iehú, fiul lui Iosafát, fiul lui Nimsí, a conspirat împotriva lui Iorám când Iorám apăra [cetatea] Ramót-Galaád, el şi tot Israélul, din faţa lui Hazaél, regele lui Arám. (Cartea a doua a Regilor 9, 14)

  • [toate acestea] într-o singură zi, în toate provinciile regelui Artaxérxes, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adár. (12a) Aceasta este copia scrisorii care a fost scrisă: (12b) „Artaxérxes, regele cel mare, celor din India până în Etiópia, celor o sută douăzeci şi şapte de provincii, guvernatorilor şi celor ce ne sunt fideli, sănătate! (12c) Mulţi care au primit adesea cinstiri din îmbelşugata bunătate a binefăcătorilor au râvnit la mai mult şi caută numai să le facă rău supuşilor; nefiind capabili să poarte ceea ce trebuia să-i mulţumească, au plănuit să se ridice împotriva binefăcătorilor lor. 12d Nu se mulţumesc să dispreţuiască recunoştinţa oamenilor, ci au devenit aroganţi din cauza laudelor unor oameni străini; se gândesc că vor scăpa de dreptatea Dumnezeului care vede totul şi urăşte răul. 12e Adesea, şi mulţi dintre cei care au fost constituiţi la putere, pentru că au încredinţat prietenilor de încredere administrarea lucrurilor şi s-au lăsat influenţaţi, au avut de suportat sânge nevinovat şi au căzut în nedreptăţi iremediabile. 12f Ei înşală prin discursuri maliţioase, amăgind curata bună-credinţă a stăpânilor. 12g Putem să vedem nu atât din povestirile mai vechi care ne-au fost transmise, cât observând ceea ce se petrece lângă voi, adică nedreptăţile cumplite [făcute] în mod mişel de către cei care deţin putere fără să o merite. 12h Se cuvine să [privim] dincolo de toate acestea ca să oferim un imperiu liniştit şi cu pace tuturor oamenilor, 12i făcând schimbări şi judecând mereu cauzele care ni se prezintă cu privire nepărtinitoare. (12k) Astfel era şi Amán, [fiul] lui Amedáta, un macedonean, în realitate străin de sângele perşilor şi deosebindu-se mult de blândeţea noastră, bine primit de către noi. 12l A aflat de generozitatea pe care o avem faţă de toate popoarele, în aşa măsură încât a fost proclamat tatăl nostru înaintea căruia se plecau toţi şi a ajuns al doilea în faţa tronului regesc. 12m Nu a putut să-şi stăpânească trufia, a încercat să ne priveze de putere şi de viaţă. 12n A cerut prin multe metode şi înşelătorii nimicirea salvatorului şi a binefăcătorului nostru în toate, Mardohéu, şi a Estérei, ireproşabila noastră parteneră, precum şi a întregului ei popor. 12o Prin aceste mijloace, el căuta ca, după ce vom fi rămaşi singuri, să schimbe domnia perşilor cu cea a macedonenilor. (12p) Noi însă am aflat că iudeii, sortiţi distrugerii de către cel mai nelegiuit [dintre oameni], nu sunt răufăcători, ci trăiesc după legile cele mai drepte. 12q Ei sunt fiii Dumnezeului celui Viu, ai Celui Preaînalt şi Mare, care ne îndrumă domnia, nouă ca şi înaintaşilor noştri, înspre cea mai bună orânduire. 12r Să faceţi bine şi nu faceţi uz de scrisorile trimise de Amán, [fiul] lui Amedáta, pentru că cel care le-a [scris] a fost spânzurat cu întreaga lui familie la porţile Susei! Dumnezeul atotstăpânitor i-a dat îndată pedeapsa meritată pentru toate. 12s Am expus copia acestei scrisori în orice loc ca să-i lăsaţi cu toată libertatea pe iudei să se folosească de legile lor şi să-i sprijiniţi să se poată apăra în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, Adár, în aceeaşi zi, împotriva celor care i-ar ataca în momentul strâmtorării. 12t Căci în locul distrugerii, Dumnezeul cel Atotputernic a dat poporului ales bucurie. 12u Şi voi, între sărbătorile voastre de seamă, să ţineţi cu toată solemnitatea o zi deosebită, pentru ca, şi acum, şi mai târziu, să fie mântuire pentru noi şi pentru toţi cei care doresc binele perşilor, iar pentru cei care conspiră împotriva noastră, să fie o amintire a distrugerii! (12v) Oricare cetate sau provincie în întregime care nu va face conform cu acestea va fi distrusă cu mânie, prin suliţă şi foc: va deveni nu doar de neumblat pentru oameni, ci şi ostilă pentru animalele sălbatice şi pentru păsări pentru totdeauna”. (Cartea Estérei 9, 12)

  • Iată, chiar dacă mă va ucide, în el îmi voi pune speranţa; dar îmi voi apăra în faţa lui căile mele. (Cartea lui Iob 13, 15)

  • Se apără prin cuvinte fără conţinut şi prin vorbe fără folos? (Cartea lui Iob 15, 3)

  • tu, Doamne, ne vei ţine şi ne vei apăra de generaţia aceasta pentru totdeauna. (Cartea Psalmilor 12, 8)

  • Judecă-mă, Dumnezeule, şi apără-mi cauza în faţa unui popor necredincios, scapă-mă de omul viclean şi perfid! (Cartea Psalmilor 43, 1)

  • Dumnezeul meu, eliberează-mă de duşmanii mei, apără-mă de cei care se ridică împotriva mea! (Cartea Psalmilor 59, 2)

  • Ridică-te, Dumnezeule, apără cauza ta; adu-ţi aminte cum te insultă cel nebun toată ziua! (Cartea Psalmilor 74, 22)

  • Apără-mi cauza şi răscumpără-mă, fă-mă să trăiesc, după cuvântul tău! (Cartea Psalmilor 119, 154)


“Que Nossa Mãe do Céu tenha piedade de nós e com um olhar maternal levante-nos, purifique-nos e eleve-nos a Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina