Gefunden 46 Ergebnisse für: aduceau

  • Ei judecau poporul în tot timpul; aduceau înaintea lui Moise pricinile grele, iar toate pricinile mici le judecau ei înşişi. (Cartea Exodului 18, 26)

  • Toţi cei care aduceau un dar ridicat de argint şi de bronz l-au oferit ca dar ridicat Domnului. Toţi cei la care s-a găsit lemn de salcâm pentru lucrările slujirii l-au adus. (Cartea Exodului 35, 24)

  • A ieşit un foc de la Domnul şi i-a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia. (Cartea Numerilor 16, 35)

  • Ióab şi slujitorii veneau [de la urmărirea] unei cete şi aduceau cu ei pradă multă. Abnér nu mai era cu Davíd la Hebrón, căci Davíd îi dăduse drumul, iar el a mers în pace. (Cartea a doua a lui Samuél 3, 22)

  • (4,28) Aduceau orz şi paie pentru cai şi pentru armăsari în locul unde era [administratorul], fiecare după regula lui. (Cartea întâi a Regilor 5, 8)

  • Regele Solomón şi toată adunarea lui Israél care era cu el stăteau înaintea arcei şi aduceau jertfe din turmă şi din cireadă, care nu se puteau număra, nici calcula cât de multe erau. (Cartea întâi a Regilor 8, 5)

  • A sosit la Ierusalím cu foarte multe bogăţii: cu cămile care aduceau mirodenii, aur foarte mult şi pietre preţioase. A venit la Solomón şi i-a spus tot ceea ce avea pe inimă. (Cartea întâi a Regilor 10, 2)

  • Regele avea corăbii din Tarşíş pe mare cu corăbiile lui Hirám. O dată la trei ani veneau corăbiile din Tarşíş şi aduceau aur, argint, fildeş, maimuţe şi babuini. (Cartea întâi a Regilor 10, 22)

  • un car se aducea din Egipt cu şase sute de [sícli] de argint, iar un cal cu o sută cincizeci. Tot aşa se aduceau prin ei cai pentru regii hetéi şi pentru regii din Arám. (Cartea întâi a Regilor 10, 29)

  • Aşa a făcut pentru toate soţiile lui străine care aduceau tămâie şi jertfe dumnezeilor lor. (Cartea întâi a Regilor 11, 8)

  • Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara, iar el bea apă din pârâu. (Cartea întâi a Regilor 17, 6)

  • Ei se temeau şi de Domnul, însă şi-au făcut, din tot poporul, preoţi ai înălţimilor care aduceau cult pentru ei în templele de pe înălţimi. (Cartea a doua a Regilor 17, 32)


O sábio elogia a mulher forte dizendo: os seu dedos manejaram o fuso. A roca é o alvo dos seus desejos. Fie, portanto, cada dia um pouco. Puxe fio a fio até a execução e, infalivelmente, você chegará ao fim. Mas não tenha pressa, pois senão você poderá misturar o fio com os nós e embaraçar tudo.” São Padre Pio de Pietrelcina