Gefunden 1220 Ergebnisse für: Ușa
au redobândit templul vestit în toată lumea, au eliberat cetatea [Ierusalím] şi au restabilit legile care erau pe punctul de a fi desfiinţate, întrucât Domnul s-a îndurat de ei cu toată blândeţea; (Cartea a doua a Macabéilor 2, 22)
I-a relatat că vistieria din Ierusalím este plină de bogăţii de nedescris, încât mulţimea banilor nu poate fi numărată, că aceştia sunt cu mult peste necesităţile jertfelor şi că toate pot ajunge în stăpânirea regelui. (Cartea a doua a Macabéilor 3, 6)
Când a ajuns la Ierusalím şi a fost primit cu bucurie de marele preot al cetăţii, i-a spus acestuia ce i se dezvăluise şi pentru ce venise. Apoi l-a întrebat dacă aşa stau lucrurile cu adevărat. (Cartea a doua a Macabéilor 3, 9)
Apoi, când regele l-a întrebat pe Heliodór pe cine ar fi mai potrivit să-l trimită la Ierusalím, el a zis: (Cartea a doua a Macabéilor 3, 37)
Pe lângă aceştia, s-a angajat în scris să-i dea alţi o sută cincizeci de talánţi dacă i se dă autoritatea să înfiinţeze un gimnaziu şi o efebie, iar cei care sunt în Ierusalím să fie înscrişi ca antiohieni. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 9)
ticălosul Iáson a trimis din Ierusalím spectatori antioheni care au dus cu ei trei sute de drahme de argint pentru jertfa lui Hercúle. Cei care duceau au considerat că nu se cuvenea să le folosească pentru jertfă şi să le păstreze pentru altă cheltuială. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 19)
Când Apolónius, [fiul] lui Menestéus, a fost trimis în Egipt la înscăunarea regelui [Ptoleméu] Filométor, Antióh a înţeles că are gânduri străine faţă de el şi a hotărât să se pună în siguranţă. Atunci a ajuns la Iópe şi apoi a mers la Ierusalím. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 21)
Dându-şi seama de atacul lui Lisimáh, unii au pus mâna pe pietre, alţii pe pari groşi, alţii, luând cenuşa care era acolo, aruncau de-a valma asupra [oamenilor] lui Lisimáh. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 41)
I-a lăsat locţiitori la Ierusalím pe Fílip, frigián după neam şi, după fire, mai barbar decât cel care-l stabilise; (Cartea a doua a Macabéilor 5, 22)
Acesta a ajuns la Ierusalím şi, prefăcându-se [că are gânduri] de pace, a aşteptat până în sfânta zi de sabát. Atunci, prinzându-i pe iudei în odihnă, le-a poruncit celor care erau cu el să-şi ia armele (Cartea a doua a Macabéilor 5, 25)
să profaneze templul din Ierusalím şi să-l închine lui Zéus din Olímp, iar pe cel din Garizím, după cum ceruseră locuitorii din zonă, lui Zéus cel Ospitalier. (Cartea a doua a Macabéilor 6, 2)
Au adunat cu grijă armele de la ei, le-au aşezat pe toate în locuri potrivite, iar restul prăzilor le-au dus la Ierusalím. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 31)