Gefunden 90 Ergebnisse für: Siguranța

  • Cine-l oprimă pe cel sărac pentru ca să i se înmulţească [bunurile] şi cel care dă unui bogat, cu siguranţă [aceasta] îi va fi spre lipsă. (Cartea Proverbelor 22, 16)

  • Cel vinovat fuge, deşi nu-l urmăreşte nimeni, dar cei drepţi stau în siguranţă, ca leul tânăr. (Cartea Proverbelor 28, 1)

  • Vor vedea sfârşitul celui înţelept şi nu vor înţelege ce a vrut Domnul cu privire la el şi pentru ce l-a pus în siguranţă. (Cartea Înţelepciunii 4, 17)

  • L-a păzit de duşmani, l-a pus în siguranţă faţă de cei care-l pândeau, i-a dat premiu pentru lupta puternică, ca să ştie că mai puternică decât toate este pietatea. (Cartea Înţelepciunii 10, 12)

  • Acea noapte a fost făcută cunoscută de mai înainte părinţilor noştri, pentru ca, ştiind cu siguranţă în ce jurăminte au crezut, să se bucure. (Cartea Înţelepciunii 18, 6)

  • Nu spune: „Cine mă va stăpâni?”. Domnul cu siguranţă te va pedepsi. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 5, 3)

  • Aurul şi argintul dau siguranţă piciorului, dar mai presus de amândouă este apreciat sfatul. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 40, 25)

  • Atunci, întâii născuţi ai celor săraci se vor sătura, iar cei nevoiaşi se vor odihni în siguranţă. Dar voi omorî prin foame rădăcina ta şi restul tău va fi ucis. (Cartea profetului Isaía 14, 30)

  • Atunci se vor îngrozi şi se vor ruşina de Etiópia, siguranţa lor, şi de Egipt, mândria lor. (Cartea profetului Isaía 20, 5)

  • Lucrarea judecăţii va fi pacea şi rodul dreptăţii, pentru totdeauna, vor fi liniştea şi siguranţa. (Cartea profetului Isaía 32, 17)

  • Ezechía i-a răspuns lui Isaía: „Este bun cuvântul Domnului pe care l-ai rostit, cum că va fi pace şi siguranţă în timpul vieţii mele”. (Cartea profetului Isaía 39, 8)

  • El îi urmăreşte, trece în siguranţă pe o cale pe care picioarele lui nu merseseră. (Cartea profetului Isaía 41, 3)


“Peçamos a São José o dom da perseverança até o final”. São Padre Pio de Pietrelcina