Mosaico decorativo

Gefunden 1461 Ergebnisse für: Rei

  • Iacób i-a răspuns lui Faraón: „Zilele anilor pribegiei mele sunt o sută treizeci de ani. Puţine şi rele au fost zilele anilor vieţii mele şi n-au ajuns zilele anilor vieţii părinţilor mei în zilele pribegiei lor”. (Cartea Genezei 47, 9)

  • Mai mult decât fraţilor tăi, eu îţi dau [cetatea] Síhem, pe care am luat-o din mâna amoréilor cu sabia mea şi cu arcul meu”. (Cartea Genezei 48, 22)

  • Iosíf i-a văzut pe fiii lui Efraím până la a treia generaţie. De asemenea, şi pe fiii lui Machír, fiul lui Manáse, care s-au născut pe genunchii lui Iosíf. (Cartea Genezei 50, 23)

  • Regele Egiptului a vorbit moaşelor femeilor evreilor (dintre care una avea numele Şifra şi a doua avea numele Púa) şi le-a zis: (Cartea Exodului 1, 15)

  • ,,Când moşiţi femeile evreilor, uitaţi-vă la cele două pietre şi, dacă este băiat, să-l omorâţi, iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască!”. (Cartea Exodului 1, 16)

  • Moaşele i-au răspuns lui Faraón: ,,Pentru că evreicele nu sunt ca femeile egipténe; ele sunt vânjoase şi nasc înainte ca moaşa să ajungă la ele”. (Cartea Exodului 1, 19)

  • Femeia a zămislit şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni. (Cartea Exodului 2, 2)

  • L-a deschis şi a văzut copilul şi, iată, era un băieţel care plângea. I s-a făcut milă de el şi a zis: ,,Acesta este un copil de-ai evreilor!”. (Cartea Exodului 2, 6)

  • Atunci sora copilului a zis fetei lui Faraón: ,,Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile evreice ca să-ţi alăpteze copilul?”. (Cartea Exodului 2, 7)

  • A ieşit a doua zi şi, iată, doi evrei se certau. El i-a zis celui nelegiuit: ,,De ce îl loveşti pe semenul tău?”. (Cartea Exodului 2, 13)

  • El i-a zis: ,,Cine te-a pus pe tine căpetenie şi judecător peste noi? Nu cumva vrei să mă ucizi şi pe mine cum l-ai ucis pe egiptéan?”. Moise s-a temut şi a zis: ,,Cu siguranţă faptul este cunoscut”. (Cartea Exodului 2, 14)

  • Am coborât ca să-l scot din mâna egipténilor şi să-l fac să urce din ţara aceea într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară în care curge lapte şi miere, spre locul canaaneénilor, hetéilor, amoréilor, ferezéilor, hevéilor şi iebuséilor. (Cartea Exodului 3, 8)


"Comunguemos com santo temor e com grande amor." São Padre Pio de Pietrelcina