Mosaico decorativo

Gefunden 3612 Ergebnisse für: Poporul Lui Dumnezeu

  • Poporul a venit la Moise şi i-a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului ca să îndepărteze de la noi şerpii!”. Şi Moise s-a rugat pentru popor. (Cartea Numerilor 21, 7)

  • Şi de acolo, la Béer. La această fântână Domnul i-a zis lui Moise: „Adună poporul şi le voi da apă!”. (Cartea Numerilor 21, 16)

  • Dar Sihón nu i-a dat voie lui Israél să treacă prin ţinutul lui. Sihón a strâns tot poporul şi a ieşit înaintea lui Israél, în pustiu. A venit la Iáhaţ şi s-a luptat împotriva lui Israél. (Cartea Numerilor 21, 23)

  • S-au întors şi au urcat pe drumul spre Basán. Og, regele din Basán, le-a ieşit înainte cu tot poporul lui ca să lupte împotriva lor la Edréi. (Cartea Numerilor 21, 33)

  • Domnul i-a zis lui Moise: „Nu te teme de el, căci îi dau în mâinile tale pe el şi tot poporul lui şi toată ţara lui; să-i faci cum i-ai făcut lui Sihón, regele amoréilor, care locuia la Heşbón!”. (Cartea Numerilor 21, 34)

  • I-au lovit pe el şi pe fiii lui şi pe tot poporul lui, încât n-au mai lăsat niciun supravieţuitor şi au pus stăpânire pe ţara lui. (Cartea Numerilor 21, 35)

  • Acum vino, te rog, să blestemi pentru mine poporul acesta, căci este mai puternic decât mine; poate că îl voi putea bate şi-l voi izgoni din ţară, căci ştiu că pe cine binecuvântezi tu este binecuvântat şi pe cine blestemi tu este blestemat”. (Cartea Numerilor 22, 6)

  • Dumnezeu a venit la Balaám şi i-a zis: „Cine sunt oamenii aceştia care sunt la tine?”. (Cartea Numerilor 22, 9)

  • Balaám i-a răspuns lui Dumnezeu: „Bálac, fiul lui Ţipór, regele din Moáb, i-a trimis la mine [să-mi spună]: (Cartea Numerilor 22, 10)

  • Dumnezeu i-a zis lui Balaám: „Să nu te duci cu ei şi nici să nu blestemi poporul, căci el este binecuvântat!”. (Cartea Numerilor 22, 12)

  • căci îţi voi da multă cinste şi voi face tot ce-mi vei spune; vino, te rog, şi blestemă pentru mine poporul acesta!»”. (Cartea Numerilor 22, 17)

  • Dumnezeu a venit la Balaám în timpul nopţii şi i-a zis: „Dacă vin la tine oamenii [aceia], scoală-te şi du-te cu ei; dar să faci numai ce-ţi voi spune!”. (Cartea Numerilor 22, 20)


"Deus é servido apenas quando é servido de acordo com a Sua vontade." São Padre Pio de Pietrelcina