Mosaico decorativo

Gefunden 2618 Ergebnisse für: Plângea Lui Dumnezeu

  • Ezechía şi tot poporul s-au bucurat că Dumnezeu pregătise poporul, căci pe neaşteptate s-a întâmplat lucrul [acesta]. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 36)

  • În Iúda, de asemenea, a fost mâna lui Dumnezeu şi le-a dat o singură inimă ca să-i facă să împlinească porunca regelui şi a căpeteniilor, la cuvântul Domnului. (Cartea a doua a Cronicilor 30, 12)

  • Ei stăteau la locurile lor după regula lor, conform legii lui Moise, omul lui Dumnezeu, iar preoţii stropeau cu sângele [luat] de la levíţi. (Cartea a doua a Cronicilor 30, 16)

  • cei ce şi-au pus inima să-l caute pe Dumnezeu, pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, chiar dacă nu conform cu puritatea sanctuarului!”. (Cartea a doua a Cronicilor 30, 19)

  • Iehiél, Azazía, Nahát, Asaél, Ierimót, Iozabád, Eliél, Ismachía, Mahát şi Benáia erau supraveghetori sub comanda lui Conanía şi a fratelui său Şiméi, după dispoziţia regelui Ezechía şi a lui Azaría, căpetenia casei lui Dumnezeu. (Cartea a doua a Cronicilor 31, 13)

  • Levítul Córe, fiul lui Imná, era uşier în partea de răsărit; avea grijă de darurile de bună voie [aduse] lui Dumnezeu, ca să împartă ceea ce era adus ca dar ridicat Domnului şi lucrurile preasfinte. (Cartea a doua a Cronicilor 31, 14)

  • În toată lucrarea pe care a început-o în slujirea casei lui Dumnezeu, în lege şi în porunci, ca să-l caute pe Dumnezeul său, a lucrat din toată inima lui şi a avut succes. (Cartea a doua a Cronicilor 31, 21)

  • Să nu vă înşele Ezechía şi să nu vă amăgească astfel; nu vă încredeţi în el! Căci nu a putut niciun dumnezeu al vreunui popor sau al vreunui regat să-şi scape poporul din mâna mea. Cu atât mai puţin Dumnezeul vostru vă va elibera din mâna mea»”. (Cartea a doua a Cronicilor 32, 15)

  • Slujitorii lui au mai vorbit împotriva Domnului Dumnezeu şi împotriva lui Ezechía, slujitorul său. (Cartea a doua a Cronicilor 32, 16)

  • A făcut cetăţi şi a avut din belşug proprietăţi de turme şi cirezi, căci Dumnezeu îi dăduse foarte multe bunuri. (Cartea a doua a Cronicilor 32, 29)

  • A pus statuia idolului pe care-l făcuse în casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu le spusese lui Davíd şi lui Solomón, fiul său: „În casa aceasta şi în Ierusalím – pe care l-am ales dintre toate triburile lui Israél – îmi voi pune numele pentru totdeauna. (Cartea a doua a Cronicilor 33, 7)

  • S-a rugat, iar Domnul s-a înduplecat, i-a ascultat rugăciunea şi l-a adus înapoi la Ierusalím, la domnia lui. Manáse a văzut că Domnul este Dumnezeu. (Cartea a doua a Cronicilor 33, 13)


"Seja perseverante nas orações e nas santas leituras." São Padre Pio de Pietrelcina