Mosaico decorativo

Gefunden 727 Ergebnisse für: Nici

  • Dar nici Iúda nu a păzit poruncile Domnului Dumnezeului lui, ci a umblat după obiceiurile pe care Israél le făcuse. (Cartea a doua a Regilor 17, 19)

  • El şi-a pus încrederea în Domnul Dumnezeul lui Israél. După el nu a mai fost nimeni ca el între toţi regii lui Iúda şi nici nu a fost înaintea lui. (Cartea a doua a Regilor 18, 5)

  • De aceea, aşa vorbeşte Domnul împotriva regelui Asíriei: «Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca săgeţi în ea; nu va sta înaintea ei cu scuturi şi nu va ridica şanţuri împotriva ei. (Cartea a doua a Regilor 19, 32)

  • El a făcut ceea ce este drept în ochii Domnului şi a umblat în toate căile lui Davíd, tatăl său: nu s-a abătut nici la dreapta, nici la stânga. (Cartea a doua a Regilor 22, 2)

  • Căci nu se mai sărbătorise un astfel de Paşte din zilele judecătorilor care judecau Israélul, nici în zilele regilor lui Israél şi nici în cele ale regilor lui Iúda. (Cartea a doua a Regilor 23, 22)

  • Ca el nu a fost înaintea lui niciun rege care să se întoarcă la Domnul din toată inima sa şi din tot sufletul lui şi din toată puterea sa, conform cu toată legea lui Moise. Şi nici după el nu s-a mai ridicat unul ca el. (Cartea a doua a Regilor 23, 25)

  • Dumnezeu i-a zis lui Solomón: „Pentru că aceasta a fost în inima ta: nu ai cerut bogăţii, avere şi glorie; nu ai cerut viaţa celor care te urăsc şi nici multe zile, ci ai cerut înţelepciune şi pricepere ca să poţi judeca poporul meu, peste care te-am pus rege, (Cartea a doua a Cronicilor 1, 11)

  • înţelepciunea şi priceperea îţi sunt date. Îţi voi da bogăţie, avere şi glorie cum nu a mai avut niciun rege înaintea ta şi nici nu va avea nimeni după tine”. (Cartea a doua a Cronicilor 1, 12)

  • Regele Solomón şi toată adunarea lui Israél care se adunase la el înaintea arcei au adus jertfe de oi şi boi care nu se pot număra, nici nu se pot socoti datorită mulţimii lor. (Cartea a doua a Cronicilor 5, 6)

  • şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Israél, nu este Dumnezeu ca tine nici în ceruri, nici pe pământ: tu ţii alianţa şi îndurarea faţă de slujitorii tăi care umblă înaintea ta din toată inima lor! (Cartea a doua a Cronicilor 6, 14)

  • Nu s-a abătut de la porunca regelui cu privire la preoţi şi levíţi, cu privire la niciun lucru, nici cu privire la vistierii. (Cartea a doua a Cronicilor 8, 15)

  • Dar nu dădeam crezare cuvintelor până n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Iată, nu mi s-a spus nici jumătate din mărimea înţelepciunii tale: tu întreci renumele pe care l-am auzit. (Cartea a doua a Cronicilor 9, 6)


"Não desperdice suas energias em coisas que geram preocupação. Uma coisa somente é necessária: elevar o espírito e amar a Deus." São Padre Pio de Pietrelcina