Gefunden 1002 Ergebnisse für: Moise și Faraon
Eram în vârstă de patruzeci de ani când Moise, slujitorul Domnului, m-a trimis din Cádeş-Barnéa ca să cercetez ţara şi i-am adus informaţii sincere. (Cartea lui Iósue 14, 7)
În ziua aceea, Moise a jurat: «Fără îndoială, ţinutul pe care a călcat piciorul tău îl veţi primi ca moştenire tu şi fiii tăi pentru totdeauna, pentru că l-ai urmat întru totul pe Domnul Dumnezeul meu». (Cartea lui Iósue 14, 9)
Acum, iată că Domnul m-a ţinut în viaţă, după cum a spus, patruzeci şi cinci de ani de când Domnul a spus aceasta lui Moise, cel care a condus Israélul în pustiu, şi astăzi sunt în vârstă de optzeci şi cinci de ani. (Cartea lui Iósue 14, 10)
Astăzi sunt încă în putere ca atunci când Moise m-a trimis: puterea mea de atunci este aceeaşi cu cea de acum, fie pentru război, fie pentru a ieşi şi pentru a intra. (Cartea lui Iósue 14, 11)
Ele au venit înaintea lui Eleazár, preotul, înaintea lui Iósue, fiul lui Nun, şi a căpeteniilor şi au zis: „Domnul i-a poruncit lui Moise să ne dea moştenire printre fraţii noştri”. Şi le-a dat, după porunca Domnului, moştenire printre fraţii tatălui lor. (Cartea lui Iósue 17, 4)
Leviţii nu au parte de moştenire între voi, căci preoţia Domnului este moştenirea lor. Gad, Rubén şi jumătate din tribul lui Manáse şi-au primit partea lor de moştenire dincolo de Iordán, spre est, după cum le-a dat Moise, slujitorul Domnului”. (Cartea lui Iósue 18, 7)
„Vorbeşte-le fiilor lui Israél: «Luaţi-vă cetăţi de refugiu, despre care v-am vorbit prin Moise, (Cartea lui Iósue 20, 2)
Le-au vorbit la Şílo, în ţara Canaán: ,,Domnul a poruncit prin Moise să ni se dea cetăţi de locuit, cu terenurile lor pentru animalele noastre”. (Cartea lui Iósue 21, 2)
Fiii lui Israél au dat levíţilor, prin sorţi, aceste cetăţi şi terenurile lor, după cum poruncise Domnul prin Moise. (Cartea lui Iósue 21, 8)
şi le-a zis: „Voi aţi păzit tot ce v-a poruncit Moise, slujitorul Domnului, şi aţi ascultat de glasul meu în tot ce v-am poruncit. (Cartea lui Iósue 22, 2)
Domnul Dumnezeul vostru le-a dat odihnă fraţilor voştri după cum le spusese. Acum întoarceţi-vă şi mergeţi la corturile voastre, în ţara pe care v-a dat-o în stăpânire Moise, slujitorul Domnului, dincolo de Iordán! (Cartea lui Iósue 22, 4)
Aveţi mare grijă numai să împliniţi porunca şi legea pe care v-a dat-o Moise, slujitorul Domnului: să-l iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru, să umblaţi pe toate căile lui, să păziţi poruncile lui, să vă alipiţi de el şi să-i slujiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru!”. (Cartea lui Iósue 22, 5)