Gefunden 3658 Ergebnisse für: Mar
Marea a dat înapoi morţii care erau în ea. Moartea şi locuinţa morţilor au dat înapoi morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele sale. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 20, 13)
Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou, căci cerul dintâi şi pământul dintâi au trecut, iar marea nu mai este. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 1)
Şi m-a luat în duh pe un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalímul, care cobora din cer, de la Dumnezeu. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 10)
Ea avea gloria lui Dumnezeu. Splendoarea ei era ca a unei pietre de mare preţ, ca a unei pietre de iaspis cristalin. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 11)
Ea avea un zid mare şi înalt, cu douăsprezece porţi, iar deasupra porţilor erau doisprezece îngeri şi numele înscrise, care sunt numele celor douăsprezece triburi ale fiilor lui Israél: (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 12)
Temeliile zidului cetăţii sunt alcătuite în întregime din tot felul de pietre preţioase: prima temelie din iaspis; a doua, din safir; a treia, din calcedoniu; a patra, din smarald; (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 19)
Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare, fiecare poartă era [făcută] dintr-un singur mărgăritar. Iar piaţa cetăţii era din aur curat, transparent precum cristalul. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 21)
Eu, Isus, l-am trimis pe îngerul meu ca să mărturisească acestea înaintea voastră şi înaintea Bisericilor. Eu sunt rădăcina, neamul lui Davíd, steaua care străluceşte, aceea de dimineaţă”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 22, 16)
Eu dau mărturie înaintea oricui ascultă cuvintele profeţiei cărţii acesteia: dacă va adăuga cineva ceva la ele, va trimite Dumnezeu peste el plăgile scrise în cartea aceasta, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 22, 18)
Cel care dă mărturie spune acestea: „Da, voi veni curând”. „Amin! Vino, Doamne Isuse!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 22, 20)