Gefunden 1141 Ergebnisse für: Mâna

  • Haideţi mai degrabă să-l vindem ismaelíţilor şi să nu fie mâna noastră asupra lui, pentru că este fratele nostru şi carne din carnea noastră!”. Şi fraţii lui l-au ascultat. (Cartea Genezei 37, 27)

  • El a zis: „Ce garanţie să-ţi dau?”. Ea a zis: „Sigiliul tău, colanul tău şi toiagul pe care-l ai în mână”. El i le-a dat, a intrat la ea şi ea a zămislit. (Cartea Genezei 38, 18)

  • Iúda a trimis iedul din turmă prin prietenul său din Adulám ca să ia garanţia din mâna femeii, dar el n-a găsit-o. (Cartea Genezei 38, 20)

  • Şi, în timpul naşterii, unul a scos mâna; moaşa i-a prins mâna şi a legat-o cu un fir roşu, zicând: „acesta a ieşit primul”. (Cartea Genezei 38, 28)

  • Dar el şi-a tras mâna înapoi şi, iată, a ieşit fratele lui. Ea a zis: „cum ţi-ai deschis o spărtură!”. De aceea i s-a pus numele Péreţ. (Cartea Genezei 38, 29)

  • Apoi a ieşit fratele lui, care avea firul roşu la mână; de aceea i s-a pus numele Zérah. (Cartea Genezei 38, 30)

  • Iosíf s-a coborât în Egipt şi Putifár, un demnitaru al lui Faraón, comandantul gărzii, bărbat egiptéan, l-a cumpărat din mâna ismaelíţilor care-l făcuseră să coboare acolo. (Cartea Genezei 39, 1)

  • Iosíf a aflat har în ochii lui şi l-a slujit. El l-a făcut supraveghetor peste casa sa şi i-a dat pe mână tot ce avea. (Cartea Genezei 39, 4)

  • Dar el a refuzat şi i-a zis soţiei stăpânului său: „Iată, stăpânul meu nu știe de nimic din casa lui şi mi-a dat pe mână tot ce are! (Cartea Genezei 39, 8)

  • ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!”. El şi-a lăsat haina în mâna ei, a fugit şi a ieşit afară. (Cartea Genezei 39, 12)

  • Când a văzut ea că şi-a lăsat haina în mâna ei şi a fugit afară, (Cartea Genezei 39, 13)

  • Căpetenia temniţei i-a dat în mâna lui Iosíf pe toţi prizonierii care erau în temniţă. Şi tot ceea ce era de făcut acolo, făcea el. (Cartea Genezei 39, 22)


“Que Maria seja toda a razão da sua existência e o guie ao porto seguro da eterna salvação. Que Ela lhe sirva de doce modelo e inspiração na virtude da santa humildade.” São Padre Pio de Pietrelcina