Gefunden 318 Ergebnisse für: Lumina Lumii
Sufletul meu te doreşte noaptea şi duhul meu te caută înlăuntrul meu. Căci atunci când judecăţile tale sunt [împlinite] pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea. (Cartea profetului Isaía 26, 9)
Am zămislit, ne-am zvârcolit ca ea, dar am dat naştere la vânt. Mântuire nu am făcut pe pământ şi locuitori ai lumii nu s-au născut. (Cartea profetului Isaía 26, 18)
Lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai puternică – ca lumina a şapte zile – în ziua când Domnul va reface ruptura poporului său şi va vindeca rana loviturii sale. (Cartea profetului Isaía 30, 26)
Am zis: «Nu-l voi mai vedea pe Domnul pe pământul celor vii; nu voi mai vedea pe nimeni printre locuitorii lumii. (Cartea profetului Isaía 38, 11)
«Eu, Domnul, te-am chemat în dreptate şi te-am luat de mână; te-am păstrat ca să te fac alianţă pentru popor şi lumină pentru neamuri, (Cartea profetului Isaía 42, 6)
Îi voi face pe orbi să meargă pe un drum pe care nu-l cunosc, îi voi conduce pe cărări pe care nu le ştiu; voi face întunericul lumină înaintea lor şi voi îndrepta căile strâmbe. Aceste lucruri le voi face pentru ei şi nu-i voi părăsi. (Cartea profetului Isaía 42, 16)
Jumătate o arde în foc, iar pe cealaltă jumătate [pune] carne pentru mâncare, frige friptura şi se satură. Se încălzeşte şi spune: „Aha, m-am încălzit şi am văzut lumina!”. (Cartea profetului Isaía 44, 16)
Eu întocmesc lumina şi creez întunericul, fac pacea şi provoc răul, eu, Domnul, fac toate acestea. (Cartea profetului Isaía 45, 7)
Iată, vor fi ca pleava, focul o va mistui! Nu-şi vor salva sufletele din flacără, nu va fi cărbune la care să se încălzească şi nici lumină ca să stea în faţa lor. (Cartea profetului Isaía 47, 14)
El zice: „Este puţin să fii slujitorul meu, ca să ridici triburile lui Iacób şi să-i aduci înapoi pe cei rămaşi ai lui Israél. Te-am pus lumină pentru popoare, ca să fie mântuirea mea până la marginile pământului”. (Cartea profetului Isaía 49, 6)
Cine dintre voi se teme de Domnul şi cine ascultă de glasul slujitorului său, cel care umblă în întuneric şi nu are lumină să-şi pună încrederea în numele Domnului şi să se sprijine pe Dumnezeul său! (Cartea profetului Isaía 50, 10)
Iată, voi toţi care aprindeţi focul, care încingeţi cărbuni, umblaţi în lumina focului vostru şi între cărbunii pe care i-aţi aprins: din mâna mea a fost aceasta pentru voi şi veţi zace în chinuri. (Cartea profetului Isaía 50, 11)