Mosaico decorativo

Gefunden 3855 Ergebnisse für: Loialitate Față De Dumnezeu

  • Dumnezeu, care a făcut lumea şi toate câte sunt în ea, cel care este Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mână [de om], (Faptele Apostolilor 17, 24)

  • pentru a-l căuta pe Dumnezeu – fie şi numai bâjbâind – şi să-l găsească, deşi nu este departe de fiecare dintre noi. (Faptele Apostolilor 17, 27)

  • Aşadar, dacă suntem din neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să credem că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei, indiciu al măiestriei şi al imaginaţiei omului. (Faptele Apostolilor 17, 29)

  • Dar Dumnezeu, trecând cu vederea timpurile de ignoranţă, vesteşte acum oamenilor de pretutindeni să se convertească. (Faptele Apostolilor 17, 30)

  • Şi plecând de acolo, a intrat în casa unui adorator al lui Dumnezeu cu numele Títus Iústus, a cărui casă era alături de sinagogă. (Faptele Apostolilor 18, 7)

  • El a stat un an şi şase luni [acolo], învăţându-i cuvântul lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 18, 11)

  • Pe când Galión era proconsulul Aháiei, iudeii s-au ridicat împreună împotriva lui Paul şi l-au dus în faţa tribunalului, (Faptele Apostolilor 18, 12)

  • spunând: „Acesta îi îndeamnă pe oameni să-l cinstească pe Dumnezeu într-un mod contrar Legii”. (Faptele Apostolilor 18, 13)

  • ci, luându-şi rămas bun, le-a zis: „Mă voi înoarce din nou la voi dacă va voi Dumnezeu”. Şi a plecat din Éfes. (Faptele Apostolilor 18, 21)

  • El a început să vorbească în sinagogă cu îndrăzneală. Când l-au auzit, Príscila şi Ácvila l-au luat la ei şi i-au arătat mai amănunţit calea lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 18, 26)

  • El a intrat în sinagogă şi a vorbit cu îndrăzneală timp de trei luni, discutând cu ei şi convingându-i despre cele referitoare la împărăţia lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 19, 8)

  • Întrucât unii dintre ei erau împietriţi şi nu credeau, vorbind de rău calea [Domnului] în faţa mulţimii, el s-a despărţit de ei. I-a luat pe discipoli dintre ei şi în fiecare zi îi învăţa în şcoala lui Tiranos. (Faptele Apostolilor 19, 9)


"O Coração de Jesus não deixará cair no vazio a nossa oração se ela for plena de fé e de confiança." São Padre Pio de Pietrelcina