Gefunden 1296 Ergebnisse für: Intrarea în țara Promisă
În timpul domniei lui Demétrios, în anul o sută şaizeci şi nouă, noi, iudeii, v-am scris: «În strâmtorarea şi în tulburarea care au venit peste noi în anii aceştia de când Iáson şi cei care erau cu el s-au îndepărtat de ţara sfântă şi de domnie, (Cartea a doua a Macabéilor 1, 7)
cele despre semnele care au venit din cer: ei s-au luptat bărbăteşte pentru iudaism, cu mărinimie, încât, deşi erau puţini, au capturat toată ţara şi au urmărit mulţimea barbară, (Cartea a doua a Macabéilor 2, 21)
El, care alungase pe atâţia din ţară, a pierit pe pământ străin după ce a ajuns la lacedemonieni, unde spera să găsească protecţie datorită înrudirii [iudeilor cu ei]. (Cartea a doua a Macabéilor 5, 9)
După ce i-a încurajat şi i-a pregătit să moară pentru legile lor şi pentru ţară, a împărţit armata în patru. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 21)
pentru ca, dacă s-ar fi întâmplat ceva neprevăzut sau s-ar fi vestit vreo nenorocire, cei din ţară, ştiind cui îi sunt încredinţate treburile, să nu se tulbure (Cartea a doua a Macabéilor 9, 24)
A luat în stăpânire ţara după ce îl omorâse pe Antióh şi pe tutorele lui, Lýsias. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 2)
Cunoscând fiecare dintre aceste [lucruri], o, rege, ai grijă de ţara şi neamul nostru oprimat cu omenia binevoitoare pe care o ai faţă de noi toţi! (Cartea a doua a Macabéilor 14, 9)
Pe vârful zidurilor ea strigă, la intrarea porţilor cetăţii îşi pronunţă cuvintele. (Cartea Proverbelor 1, 21)
Îndepărtează de ea calea ta şi nu te apropia de intrarea casei ei, (Cartea Proverbelor 5, 8)
Strigă lângă porţi, la intrarea cetăţii, la accesul intrărilor. (Cartea Proverbelor 8, 3)
Şade la intrarea casei sale, pe tron, pe înălţimile cetăţii, (Cartea Proverbelor 9, 14)
Darul omului îi lărgeşte [intrarea] şi îl conduce înaintea celor mari. (Cartea Proverbelor 18, 16)