Gefunden 1228 Ergebnisse für: Drum Spre Canaan
A doua zi, Holoférn a poruncit întregii sale armate şi întregului său popor care venise să se alieze cu el să plece spre Betúlia şi să ocupe trecătorile muntelui şi să facă război împotriva fiilor lui Israél. (Cartea Iudítei 7, 1)
A inspectat trecătorile spre cetatea lor, a găsit izvoarele de apă, le-a ocupat şi a pus la ele strajă de oameni războinici, iar el a plecat la poporul său. (Cartea Iudítei 7, 7)
Au venit la ea şi ea le-a zis: „Ascultaţi-mă, principi ai locuitorilor din Betúlia! Nu este drept cuvântul pe care l-aţi rostit înaintea poporului în ziua aceasta şi jurământul pe care l-aţi pronunţat şi l-aţi stabilit între Dumnezeu şi voi şi aţi spus că vă veţi preda duşmanilor noştri dacă în aceste [zile] Domnul nu se întoarce spre ajutorul vostru. (Cartea Iudítei 8, 11)
Pentru aceasta, aşteptând mântuirea de la el, să-l invocăm spre ajutorul nostru şi el va asculta glasul nostru dacă îi va plăcea! (Cartea Iudítei 8, 17)
Căci sclavia noastră nu se va îndrepta spre bunăvoinţă, ci Domnul Dumnezeul nostru o va preface în dezonoare. (Cartea Iudítei 8, 23)
Căci nu se răzbună pe noi aşa cum i-a trecut pe ei prin foc ca să le cerceteze inimile, ci Domnul îi pedepseşte spre înţelepciune pe cei care se apropie de el”. (Cartea Iudítei 8, 27)
„Doamne, Dumnezeul părintelui meu Simeón, căruia i-ai dat în mână sabia pentru răzbunarea împotriva străinilor, ei care au desfăcut ingătoarea fecioarei spre dezonorare şi i-au dezvelit coapsa spre ruşine şi i-au profanat sânul spre ocară – tu, care ai spus: «Aceasta nu va fi», iar ei au făcut-o –, (Cartea Iudítei 9, 2)
Dă-mi un cuvânt amăgitor spre rănirea şi moartea lor, ei care au făcut planuri dure împotriva alianţei tale, a templului tău sfinţit, a muntelui Sión şi a casei de locuit a fiilor tăi! (Cartea Iudítei 9, 13)
Şi-a pus sandale în picioare, şi-a luat brăţări, lănţişoare, inele, cercei şi toate podoabele ei şi s-a înfrumuseţat foarte mult spre seducerea ochilor bărbaţilor care ar fi văzut-o. (Cartea Iudítei 10, 4)
„Dumnezeul părinţilor noştri să-ţi dea har ca să duci la îndeplinire planurile tale spre mândria fiilor lui Israél şi spre cinstea Ierusalímului!”. (Cartea Iudítei 10, 8)
Viu este Nabucodonosór, regele întregului pământ, şi vie este puterea lui, el care te-a trimis spre îndreptarea tuturor sufletelor, pentru că nu numai oamenii îi slujesc datorită ţie, ci şi fiarele câmpului, animalele şi păsările cerului vor trăi datorită puterii tale pentru Nabucodonosór şi pentru toată casa lui! (Cartea Iudítei 11, 7)
Când le va fi adus la cunoştinţă şi le vor face, în ziua aceea îţi vor fi daţi ţie spre distrugere. (Cartea Iudítei 11, 15)