Gefunden 1228 Ergebnisse für: Drum Spre Canaan
Oricine nu va împlini legea Dumnezeului tău şi legea regelui, să fie făcută judecata asupra lui fie spre moarte, fie spre captivitate, fie spre confiscarea bunurilor, fie spre închisoare!”. (Cartea lui Ésdra 7, 26)
El a îndreptat spre mine bunăvoinţa regelui, a consilierilor săi şi a tuturor căpeteniilor puternice ale regelui, iar pe mine m-a întărit pentru că mâna Domnului Dumnezeului meu a fost peste mine; am adunat din Israél căpetenii ca să meargă cu mine. (Cartea lui Ésdra 7, 28)
I-am adunat la râul care curge spre Ahavá şi am fixat tabăra acolo timp de trei zile. Am căutat în popor şi între preoţi, dar nu am găsit [pe nimeni] dintre fiii lui Lévi. (Cartea lui Ésdra 8, 15)
Mi-a fost ruşine să-i cer regelui armată şi călăreţi ca să ne ajute împotriva duşmanului pe cale, căci îi spusesem regelui: „Mâna Dumnezeului nostru este spre binele celor care îl caută, iar puterea şi mânia lui sunt împotriva celui care îl abandonează”. (Cartea lui Ésdra 8, 22)
Am plecat de la râul Ahavá ca să mergem la Ierusalím în [ziua] a douăsprezecea a lunii întâi. Mâna Dumnezeului nostru a fost peste noi şi ne-a scăpat de mâna duşmanului şi a celui care ne pândea pe drum. (Cartea lui Ésdra 8, 31)
În momentul ofrandei de seară, m-am sculat din umilirea mea, cu hainele şi mantaua sfâşiate, am căzut în genunchi şi mi-am întins mâinile spre Domnul Dumnezeul meu. (Cartea lui Ésdra 9, 5)
Căci noi suntem sclavi; dar Domnul Dumnezeul nostru nu ne-a abandonat în sclavia noastră, ci a îndreptat spre noi milostivirea înaintea regilor Pérsiei, dându-ne alinare ca să ridicăm casa Dumnezeului nostru, să reparăm dărămăturile ei, şi ne-a dat un zid în Iúda şi în Ierusalím. (Cartea lui Ésdra 9, 9)
Am ieşit noaptea pe Poarta Văii, spre Izvorul Balaurului şi spre Poarta Gunoiului. Am cercetat zidurile Ierusalímului, care erau sparte, şi porţile lui care erau mistuite de foc. (Cartea lui Nehemía 2, 13)
Cei dăruiţi [templului], care locuiau în Ófel, [au reparat] în dreptul Porţii Apelor, spre răsărit şi până la turnul care iese [în afară]. (Cartea lui Nehemía 3, 26)
[Ésdra] a citit din ea de când s-a luminat până la amiază în piaţa care este înaintea Porţii Apelor, în faţa bărbaţilor, a femeilor şi a celor care puteau să înţeleagă. Urechile întregului popor erau [îndreptate] spre Cartea Legii. (Cartea lui Nehemía 8, 3)
Am pus căpeteniile lui Iúda să urce pe zid şi am stabilit două coruri mari şi procesiuni, [una] spre dreapta zidului, spre Poarta Gunoiului. (Cartea lui Nehemía 12, 31)
La Poarta Izvorului, în faţa lor au urcat pe treptele cetăţii lui Davíd, pe înălţimea zidului de deasupra casei lui Davíd până la Poarta Apelor, spre răsărit. (Cartea lui Nehemía 12, 37)