Gefunden 1228 Ergebnisse für: Drum Spre Canaan
Au venit la Galaád şi în ţinutul Tahtím-Hodşí. Apoi au mers la Dan-Iaan şi în împrejurimi, spre Sidón. (Cartea a doua a lui Samuél 24, 6)
Au venit la fortăreaţa Tir şi în toate cetăţile hevéilor şi ale canaaneénilor. Au ieşit spre partea de sud a lui Iúda, la Béer-Şéba. (Cartea a doua a lui Samuél 24, 7)
Îngerul şi-a întins mâna spre Ierusalím ca să-l nimicească. Dar Domnului i-a părut rău pentru nenorocirea [aceasta] şi i-a zis îngerului care nimicea poporul: „Ajunge acum! Retrage-ţi mâna!”. Îngerul Domnului era lângă aria lui Arávna, iebuséul. (Cartea a doua a lui Samuél 24, 16)
Arávna s-a uitat şi i-a văzut pe rege şi pe slujitorii lui care veneau spre el. Arávna a ieşit şi s-a închinat înaintea regelui cu faţa la pământ. (Cartea a doua a lui Samuél 24, 20)
Acum, stăpâne al meu, rege, ochii întregului Israél [sunt îndreptaţi] spre tine. Spune-le cine va sta pe tronul stăpânului meu, regele, după tine! (Cartea întâi a Regilor 1, 20)
Şi el a zis: „Tu ştii că stăpânirea era a mea şi că tot Israélul îşi îndrepta privirea spre mine ca să devin rege. Dar stăpânirea s-a întors şi a devenit a fratelui meu, pentru că de la Domnul a fost pentru el. (Cartea întâi a Regilor 2, 15)
(5,9) Slujitorii mei vor coborî din Libán spre mare. Le voi duce pe plute pe mare până la locul pe care mi-l vei indica. Le voi desface acolo şi le vei lua. Dar împlineşte-mi şi tu dorinţa dând hrană pentru casa mea”. (Cartea întâi a Regilor 5, 23)
Intrarea spre anexă era în partea dreaptă a casei. Pe o scară în formă de spirală se urca la etajul de la mijloc şi de aici, spre al treilea. (Cartea întâi a Regilor 6, 8)
Stătea pe doisprezece boi [îndreptaţi] trei cu faţa spre nord, trei cu faţa spre vest, trei cu faţa spre sud şi trei cu faţa spre est. Marea era deasupra lor şi spatele lor era spre interior. (Cartea întâi a Regilor 7, 25)
A pus cinci temelii în partea dreaptă a templului şi cinci temelii în partea stângă a templului; iar marea de aramă a pus-o în partea dreaptă a templului, spre răsărit, în partea de sud. (Cartea întâi a Regilor 7, 39)
Căci heruvimii aveau aripile întinse spre locul arcei. Heruvimii acopereau arca şi drugii erau pe deasupra. (Cartea întâi a Regilor 8, 7)
Solomón a stat înaintea altarului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israél. Şi-a întins mâinile spre cer (Cartea întâi a Regilor 8, 22)