Mosaico decorativo

Gefunden 1184 Ergebnisse für: Dintre

  • Te vor alunga dintre oameni şi cu animalele câmpului vei avea locuinţa; te vor hrăni cu iarbă ca pe boi şi şapte timpuri vor trece peste tine, până când vei cunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste regatele oamenilor şi că le dă celui căruia vrea”. (Cartea profetului Daniél 4, 29)

  • În acel moment, s-a împlinit cuvântul cu privire la Nabucodonosór: a fost alungat dintre oameni şi a mâncat iarbă ca boii. Trupul lui a fost udat de roua cerului până când părul i-a crescut cât [penele] vulturilor şi unghiile, cât [ghearele] păsărilor. (Cartea profetului Daniél 4, 30)

  • Atunci, Daniél a fost adus înaintea regelui. Regele a luat cuvântul şi i-a spus lui Daniél: „Tu eşti acel Daniél dintre fiii deportaţilor iudei pe care tatăl meu, regele, i-a făcut să vină din Iudéea? (Cartea profetului Daniél 5, 13)

  • A fost alungat dintre fiii oamenilor şi inima lui a fost ca a animalelor; locuinţa lui a fost cu măgarii sălbatici; îl hrăneau cu iarbă ca pe boi şi trupul lui a fost udat de roua cerului până când a recunoscut că Dumnezeul cel Preaînalt stăpâneşte peste regatele oamenilor şi că stabileşte peste ele pe cine vrea. (Cartea profetului Daniél 5, 21)

  • Peste ei a hotărât să fie trei înalţi funcţionari – dintre care unul era Daniél – cărora satrapii trebuiau să le dea cont, astfel ca regele să nu aibă de suferit. (Cartea profetului Daniél 6, 3)

  • Ei au luat cuvântul şi i-au zis regelui: „Daniél, unul dintre fiii iudeilor deportaţi, nu ţine porunca ta, rege, şi nici interdicţia pe care ai semnat-o, ci de trei ori pe zi face rugăciuni”. (Cartea profetului Daniél 6, 14)

  • Am privit cu atenţie coarnele şi, iată, un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor; trei coarne dintre cele dinainte au fost smulse dinaintea lui. Și, iată, în cornul acesta erau ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea mult! (Cartea profetului Daniél 7, 8)

  • M-am apropiat de unul dintre cei care stăteau şi l-am întrebat despre adevărul tuturor acestor [lucruri]. El mi-a vorbit şi mi-a făcut cunoscută interpretarea lucrurilor. (Cartea profetului Daniél 7, 16)

  • Din unul dintre ele a ieşit un corn mic, care a crescut peste măsură spre sud, spre est şi spre [ţara] frumuseţii. (Cartea profetului Daniél 8, 9)

  • S-a mărit până la oştirea cerurilor şi a făcut să cadă din oştire şi dintre stele şi le-a călcat în picioare. (Cartea profetului Daniél 8, 10)

  • Căpetenia regatului Persiei a stat înaintea mea timp de douăzeci şi una de zile, dar, iată, Mihaél, una dintre căpeteniile cele dintâi, a venit să mă ajute. Eu l-am lăsat acolo, lângă regii Persiei. (Cartea profetului Daniél 10, 13)

  • Regele din sud se va întări, dar una dintre căpeteniile sale se va întări mai mult decât el şi va avea o stăpânire mai mare decât stăpânirea lui. (Cartea profetului Daniél 11, 5)


"Nas tentações, combata com coragem! Nas quedas, humilhe-se mas não desanime!" São Padre Pio de Pietrelcina