Gefunden 179 Ergebnisse für: Dinaintea
Tu le-ai făcut pe cele dinaintea acelora şi pe acelea şi pe cele care urmează după ele, pe cele de acum şi pe cele care vor veni le-ai gândit şi s-au întâmplat cele pe care le-ai gândit. (Cartea Iudítei 9, 5)
Dar eu, slujitoarea ta, când am înţeles toate acestea, am fugit dinaintea lor pentru că Dumnezeu m-a trimis să realizez împreună cu tine lucruri despre care se va mira tot pământul atunci când vor auzi despre ele. (Cartea Iudítei 11, 16)
Bagóas a ieşit dinaintea lui Holoférn, a intrat la ea şi i-a spus: „Să nu ezite această slujitoare frumoasă să vină la stăpânul meu ca să fie cinstită în faţa lui, să bea vin cu noi cu bucurie şi să devină astăzi ca o fiică a fiilor asiriénilor care locuiesc în casa lui Nabucodonosór!”. (Cartea Iudítei 12, 13)
Mardohéu a ieşit dinaintea regelui cu o haină regală violetă şi albă, cu o cunună mare de aur şi cu o mantie de in şi de purpură, iar cetatea Súsa striga şi se bucura. (Cartea Estérei 9, 15)
Domnul i-a zis lui Satana: „Iată, tot ceea ce are el este în mâna ta! Numai spre el să nu-ţi întinzi mâna!”. Şi Satana a ieşit dinaintea Domnului. (Cartea lui Iob 1, 12)
Satana a ieşit dinaintea Domnului şi l-a lovit pe Iob cu o bubă rea din talpa piciorului până în creştetul [capului] său. (Cartea lui Iob 2, 7)
Tăceţi dinaintea mea! Vreau să vorbesc, orice ar trece peste mine! (Cartea lui Iob 13, 13)
Îi sunt dulci bulgării din vale; după el merge orice om, iar cei dinaintea lui sunt fără număr. (Cartea lui Iob 21, 33)
Râde de frică şi nu se înspăimântă; nu dă înapoi dinaintea sabiei. (Cartea lui Iob 39, 22)
bet Duşmanii mei dau înapoi, se poticnesc şi pier dinaintea feţei tale, (Cartea Psalmilor 9, 4)
În neliniştea mea, ziceam: „Sunt izgonit dinaintea ochilor tăi”, dar tu ai ascultat glasul rugăciunii mele când am strigat către tine. (Cartea Psalmilor 31, 23)
Îl aştept degrabă pe acela care să mă salveze dinaintea vântului furtunii şi a vijeliei. (Cartea Psalmilor 55, 9)