Gefunden 3298 Ergebnisse für: Cuvântul Domnului
Au pregătit toată slujirea Domnului în ziua aceea, ca să celebreze Paştele şi să aducă arderi de tot pe altarul Domnului după porunca regelui Iosía. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 16)
După toate aceste lucruri pe care le-a pregătit Iosía în casa Domnului, Néco, regele Egiptului, a mers la luptă împotriva [cetăţii] Carchémiş, pe Eufrát, iar Iosía i-a ieşit în întâmpinare. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 20)
Celelalte fapte ale lui Iosía, bunătatea lui, după cum este scris în legea Domnului, (Cartea a doua a Cronicilor 35, 26)
Ioiachím avea douăzeci şi cinci de ani când a devenit rege şi a fost rege unsprezece ani la Ierusalím. El a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului Dumnezeului său. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 5)
Nabucodonosór a dus în Babilón obiecte din casa Domnului şi le-a pus în palatul lui din Babilón. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 7)
Ioiachín avea opt ani când a devenit rege şi a fost trei luni şi zece zile la Ierusalím. El a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 9)
La începutul anului, regele Nabucodonosór l-a adus în Babilón împreună cu obiectele preţioase ale casei Domnului. Şi l-a făcut pe Sedecía, fratele lui [Ioiachín], rege peste Iúda şi Ierusalím. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 10)
El a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului Dumnezeului său şi nu s-a umilit în faţa lui Ieremía, profetul, [care vorbea] din partea Domnului. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 12)
Chiar şi toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit infidelităţile, după lucrurile abominábile ale popoarelor. Au profanat casa Domnului, pe care o sfinţise în Ierusalím. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 14)
Dar ei şi-au bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, i-au dispreţuit cuvintele şi i-au luat în râs pe profeţii lui, până când a venit mânia Domnului asupra poporului său şi nu a mai fost leac. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 16)
[Nabucodonosór] a dus în Babilón toate obiectele din casa Domnului, cele mari şi cele mici, vistieriile casei Domnului şi vistieriile regelui şi ale căpeteniilor lui. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 18)
ca să se împlinească cuvântul Domnului [rostit] prin gura lui Ieremía, până când ţara îşi va ispăşi [zilele] sale de sabát; în toate zilele dezolării ei, se va odihni până se vor împlini şaptezeci de ani. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 21)