Gefunden 2181 Ergebnisse für: Casa Lui David
Oamenii lui Davíd şi-au reluat drumul, s-au întors, au venit şi i-au spus [lui Davíd] toate aceste cuvinte. (Cartea întâi a lui Samuél 25, 12)
Davíd le-a zis oamenilor săi: „Fiecare să-şi ia sabia!”. Şi fiecare şi-a luat sabia. De asemenea, şi Davíd şi-a luat sabia. L-au urmat cam patru sute de oameni, iar două sute au rămas la bagaje. (Cartea întâi a lui Samuél 25, 13)
Unul dintre slujitori i-a zis lui Abigáil, soţia lui Nabál: „Iată, Davíd a trimis din pustiu mesageri ca să-l salute pe stăpânul nostru, iar el s-a purtat rău cu ei. (Cartea întâi a lui Samuél 25, 14)
Pe când ea era călare pe măgar şi cobora muntele printr-un loc stufos, iată, Davíd şi oamenii lui veneau înaintea ei şi ea s-a întâlnit cu ei. (Cartea întâi a lui Samuél 25, 20)
Davíd zisese: „Degeaba am păzit tot ceea ce are omul acesta în pustiu şi nu i s-a luat nimic din ce are; el îmi întoarce răul în locul binelui. (Cartea întâi a lui Samuél 25, 21)
Aşa să facă Dumnezeu slujitorului său Davíd – ba mai rău – dacă eu voi lăsa pe cineva de parte bărbătească până dimineaţă din tot ceea ce are el”. (Cartea întâi a lui Samuél 25, 22)
Abigáil l-a văzut pe Davíd, a coborât repede de pe măgar, a căzut cu faţa la pământ înaintea lui Davíd şi s-a închinat. (Cartea întâi a lui Samuél 25, 23)
Iartă, te rog, vina slujitoarei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică, pentru că domnul meu poartă războaiele Domnului şi nu s-a găsit răutate în tine niciodată! (Cartea întâi a lui Samuél 25, 28)
Davíd i-a zis lui Abigáil: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israél, care te-a trimis astăzi înaintea mea! (Cartea întâi a lui Samuél 25, 32)
Davíd a luat din mâna ei ceea ce-i adusese şi i-a zis: „Mergi în pace acasă! Vezi, ţi-am ascultat glasul şi te-am primit bine!”. (Cartea întâi a lui Samuél 25, 35)
Abigáil a ajuns la Nabál. Şi, iată, el avea un ospăţ în casa lui ca ospăţul unui rege. Inima lui era veselă, pentru că băuse foarte mult. Ea nu i-a spus nimic până dimineaţă. (Cartea întâi a lui Samuél 25, 36)
Davíd a auzit că Nabál a murit şi a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, pentru că mi-a apărat cauza în dezonoarea pe care mi-a făcut-o Nabál şi care l-a oprit pe slujitorul său de la rău! Domnul a întors răutatea lui Nabál împotriva capului său”. Davíd a trimis să i se spună lui Abigáil că vrea să o ia de soţie. (Cartea întâi a lui Samuél 25, 39)