Gefunden 9265 Ergebnisse für: Care
Am tras eu vreun profit prin vreunul dintre cei pe care i-am trimis la voi? (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 17)
[Mă tem] ca nu cumva, venind din nou, să mă umilească Dumnezeu din cauza voastră şi să-i plâng pe mulţi dintre cei care au păcătuit mai înainte şi nu s-au convertit de la necurăţia, de la desfrânarea şi neruşinarea la care s-au dedat. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 21)
Am spus-o mai înainte, atunci când am fost la voi a doua oară, şi o spun acum, când sunt departe, celor care au păcătuit mai înainte şi tuturor celorlalţi: dacă vin la voi, iarăşi nu voi cruţa, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 13, 2)
de vreme ce căutaţi o dovadă că în mine vorbeşte Cristos, el care nu este slab faţă de voi, ci este puternic în mijlocul vostru. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 13, 3)
De aceea vă scriu acestea când nu sunt de faţă, pentru ca, atunci când voi fi de faţă, să nu mă port cu asprime după autoritatea pe care mi-a dat-o Domnul spre edificare, şi nu spre dărâmare. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 13, 10)
Paul, apostol, nu din partea oamenilor, nici prin mijlocirea vreunui om, ci prin Isus Cristos şi Dumnezeu Tatăl, care l-a înviat din morţi; (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 1)
şi toţi fraţii care sunt cu mine, către Bisericile din Galáţia, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 2)
care s-a dat pe sine însuşi pentru păcatele noastre ca să ne scoată din lumea prezentă, după voinţa lui Dumnezeu şi a Tatălui nostru, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 4)
Mă mir că aţi trecut atât de repede de la cel care v-a chemat, prin harul lui Cristos, la o altă evanghelie. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 6)
De fapt, nu este alta, ci sunt doar unii care vă tulbură şi vor să schimbe evanghelia lui Cristos. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 7)
Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar predica o altă evanghelie în afară de aceea pe care v-am predicat-o, să fie anátema! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 8)
Aşa cum am mai spus, o spun acum din nou: dacă cineva vă predică o altă evanghelie în afară de aceea pe care aţi primit-o, să fie anátema! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 9)