Gefunden 9265 Ergebnisse für: Care
Va ședea precum cel care topește și îi curăță pe fiii lui Lévi și-i va rafina ca pe aur și pe argint. Ei îi vor aduce Domnului ofrandă după dreptate. (Cartea profetului Malahía 3, 3)
Mă voi apropia de voi pentru judecată ca un martor grăbit împotriva vrăjitorilor, împotriva adulterilor și împotriva celor care jură fals, împotriva celor care-i oprimă pe cei tocmiți, pe văduvă și pe orfan, pe cei care înclină [judecata] străinului și nu se tem de mine, spune Domnul Sabaót. (Cartea profetului Malahía 3, 5)
Îi voi reproșa, pentru voi, celui care mănâncă și nu va nimici roadele pământului vostru și nu va face să fie neroditoare vița-de-vie de pe câmpia voastră, zice Domnul Sabaót. (Cartea profetului Malahía 3, 11)
Acum, noi îi socotim fericiți pe cei mândri; ba chiar se consolidează cei care săvârșesc răzvrătire; mai mult, îl încearcă pe Dumnezeu și totuși scapă”. (Cartea profetului Malahía 3, 15)
Atunci, cei care se tem de Domnul vor vorbi unul cu altul. Domnul a fost atent, a auzit și a fost scrisă o carte de memorial înaintea lui pentru cei care se tem de Domnul și se gândesc la numele lui. (Cartea profetului Malahía 3, 16)
Ei vor fi ai mei, spune Domnul Sabaót, în ziua în care îi voi face proprietatea mea. Voi avea milă de ei așa cum un om are milă de fiul său care îl slujește. (Cartea profetului Malahía 3, 17)
Vă veți întoarce și veți vedea [deosebirea] dintre cel drept și cel răzvrătit, dintre cel care-l slujește pe Dumnezeu și cel care nu-l slujește. (Cartea profetului Malahía 3, 18)
Căci, iată, vine ziua care va arde ca un cuptor și toți cei mândri și cei care săvârșesc nelegiuire vor fi ca pleava. Îi va arde ziua care vine, zice Domnul Sabaót, încât nu va rămâne din ei nici rădăcină, nici ramură. (Cartea profetului Malahía 3, 19)
Dar pentru voi, cei care vă temeți de numele meu, va străluci soarele dreptății, iar vindecarea va [veni] pe aripile sale. Veți ieși și veți sălta ca vițeii în grajd. (Cartea profetului Malahía 3, 20)
Îi veți călca în picioare pe cei nelegiuiți și ei vor fi ca praful sub tălpile picioarelor voastre în ziua în care eu o voi face, zice Domnul Sabaót. (Cartea profetului Malahía 3, 21)
Amintiți-vă de legea lui Moise, slujitorul meu, pe care i-am poruncit-o pe Hóreb pentru tot Israélul: hotărâri și judecăți. (Cartea profetului Malahía 3, 22)
Iacób i-a dat naştere lui Iosíf, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel care se numeşte Cristos. (Evanghelia după sf. Matei 1, 16)