Gefunden 323 Ergebnisse für: Afară

  • Zidul din afară, care era pe lângă camerele dinspre curtea exterioară, în fața camerelor, avea lungimea de cincizeci de coți. (Cartea profetului Ezechiél 42, 7)

  • Să iei vițelul pentru [jertfa] pentru păcat și să-l arzi într-un loc stabilit al casei, în afara sanctuarului! (Cartea profetului Ezechiél 43, 21)

  • Apoi m-a întors pe drumul spre poarta sanctuarului din afară, care dădea spre est, dar era închisă. (Cartea profetului Ezechiél 44, 1)

  • (28) Nabucodonosór a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Șadrác, Méşac şi Abéd-Négo, care l-a trimis pe îngerul său şi i-a eliberat pe slujitorii săi care s-au încrezut în el; au încălcat porunca regelui, şi-au dat mai degrabă trupurile [la moarte] decât să slujească şi să adore vreun dumnezeu în afară de Dumnezeul lor. (Cartea profetului Daniél 3, 95)

  • S-au sfătuit toţi înalţii funcţionari ai regatului, guvernatorii, satrapii, consilierii şi prefecţii ca regele să stabilească o hotărâre şi să o întărească printr-o interdicţie potrivit căreia oricine va face o rugăminte vreunui zeu sau om timp de treizeci de zile – în afară de tine, rege – să fie aruncat în groapa leilor. (Cartea profetului Daniél 6, 8)

  • Atunci, au venit şi i-au zis regelui referitor la interdicţia regelui: „Oare nu ai semnat interdicţia ca orice om care ar face vreo rugăminte vreunui Dumnezeu sau om – în afară de tine, rege – să fie aruncat în groapa leilor?”. Regele a răspuns şi a zis: „Sigur, cuvântul este ca legea mezilor şi a perşilor, care nu poate fi încălcată”. (Cartea profetului Daniél 6, 13)

  • Nu era nimeni acolo, în afară de cei doi bătrâni care erau ascunşi şi o urmăreau. (Cartea profetului Daniél 13, 16)

  • Văzându-i împreunaţi, pe acela nu am putut să-l prindem, căci era mai puternic decât noi. Și, deschizând porţile, a fugit afară. (Cartea profetului Daniél 13, 39)

  • Daniél i-a zis regelui: „Să fie după cuvântul tău!”. Preoţii lui Bel erau şaptezeci, în afară de femei şi copii. (Cartea profetului Daniél 14, 9)

  • Preoţii lui Bel i-au zis: „Iată, noi ne retragem afară, iar tu, rege, pune hrana şi vinul amestecat! Pune, închide uşile şi sigilează cu inelul tău! Și, venind dis-de-dimineaţă, dacă nu le vei găsi pe toate mâncate de Bel, să fim daţi la moarte noi sau Daniél, care a vorbit fals împotriva noastră! (Cartea profetului Daniél 14, 11)

  • Și, strigând cu glas puternic, a zis: „Mare eşti tu, Doamne Dumnezeul lui Daniél, şi nu este altul în afară de tine!”. (Cartea profetului Daniél 14, 41)

  • Când vreau să-l vindec pe Israél, se descoperă nelegiuirea lui Efraím și răutățile Samaríei, întrucât înfăptuiește minciună; hoțul intră, iar ceata jefuiește afară, (Cartea profetului Oséa 7, 1)


“Se tanta atenção é dada aos bens desta Terra, quanto mais se deve dar aos do Céu? Faça, portanto, uma boa leitura espiritual, a santa meditação, o exame de consciência, e fará progresso na perfeição cristã e no amor de Jesus.” São Padre Pio de Pietrelcina