Gefunden 7585 Ergebnisse für: Ace

  • Şi au zis: „Haideţi să ne construim o cetate şi un turn al cărui vârf [să ajungă] la cer; să ne facem un nume ca să nu ne împrăştiem pe faţa întregului pământ!”. (Cartea Genezei 11, 4)

  • Şi Domnul a zis: „Iată, toţi sunt de un popor şi de o vorbire; acesta este numai începutul a ceea ce vor să facă. De acum înainte nimic nu-i va împiedica să facă tot ceea ce şi-au pus în gând să facă. (Cartea Genezei 11, 6)

  • De aceea i s-a dat numele de Babél, pentru că acolo Domnul a încurcat vorbirea de pe întregul pământ şi de acolo Domnul i-a împrăştiat pe faţa întregului pământ. (Cartea Genezei 11, 9)

  • Aceasta este descendenţa lui Sem. Când Sem avea o sută de ani, i-a dat naştere lui Arpacşád, la doi ani după potop. (Cartea Genezei 11, 10)

  • Aceasta este descendenţa lui Térah. Térah le-a dat naştere lui Abrám, lui Nahór şi lui Harán. Harán i-a dat naştere lui Lot. (Cartea Genezei 11, 27)

  • Voi face din tine un neam mare, te voi binecuvânta şi voi face mare numele tău; şi vei fi o binecuvântare. (Cartea Genezei 12, 2)

  • Domnul i s-a arătat lui Abrám şi i-a spus: „Voi da ţara aceasta descendenței tale”. Şi [Abrám] a zidit acolo un altar Domnului, care i se arătase. (Cartea Genezei 12, 7)

  • Când te vor vedea egipténii, vor zice: «Aceasta este soţia lui!». Pe mine mă vor ucide, iar pe tine te vor lăsa să trăiești. (Cartea Genezei 12, 12)

  • Faraón l-a chemat pe Abrám şi i-a zis: „De ce mi-ai făcut aceasta? De ce nu mi-ai făcut cunoscut că ea este soţia ta? (Cartea Genezei 12, 18)

  • Ţinutul acela nu era în stare să-i țină ca să locuiască împreună, pentru că averile lor erau mari şi nu puteau să locuiască împreună. (Cartea Genezei 13, 6)

  • Toţi aceştia s-au unit în valea Sidím, adică Marea Moartă. (Cartea Genezei 14, 3)

  • După aceste lucruri, cuvântul Domnului a fost către Abrám într-o viziune, zicând: „Nu te teme, Abrám! Eu sunt scutul tău şi răsplata ta va fi foarte mare”. (Cartea Genezei 15, 1)


“Nossa Senhora recebeu pela inefável bondade de Jesus a força de suportar até o fim as provações do seu amor. Que você também possa encontrar a força de perseverar com o Senhor até o Calvário!” São Padre Pio de Pietrelcina