Mosaico decorativo

Gefunden 656 Ergebnisse für: A Promis Pământ

  • Îngerul a răspuns și mi-a zis: „Aceștia sunt cele patru vânturi ale cerului care ies după ce au stat în preajma stăpânului întregului pământ”. (Cartea profetului Zaharía 6, 5)

  • «Şi tu, Betleém, pământ al lui Iúda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetăţile de seamă ale lui Iúda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va păstori poporul meu, Israél»”. (Evanghelia după sf. Matei 2, 6)

  • Şi, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând [la pământ], l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă. (Evanghelia după sf. Matei 2, 11)

  • „Pământ al lui Zabulón şi pământ al lui Neftáli, pe drumul spre mare, dincolo de Iordán, Galiléea neamurilor! (Evanghelia după sf. Matei 4, 15)

  • Nici pe pământ, pentru că este scăunelul picioarelor sale. Nici pe Ierusalím, pentru că este cetatea marelui rege. (Evanghelia după sf. Matei 5, 35)

  • Vie împărăţia ta! Facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ! (Evanghelia după sf. Matei 6, 10)

  • (Lc 12,33-34)Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le distrug şi unde hoţii le sapă şi le fură! (Evanghelia după sf. Matei 6, 19)

  • Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ”, i-a spus paralizatului: „Ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!”. (Evanghelia după sf. Matei 9, 6)

  • Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi niciuna dintre ele nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. (Evanghelia după sf. Matei 10, 29)

  • (Lc 12,51-53; 14,26-27) Să nu credeţi că am venit să aduc pace pe pământ! Nu am venit să aduc pace, ci sabie. (Evanghelia după sf. Matei 10, 34)

  • O altă [parte] a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc; (Evanghelia după sf. Matei 13, 5)

  • Iar alta a căzut în pământ bun şi a dat rod: care o sută, care şaizeci, care treizeci. (Evanghelia după sf. Matei 13, 8)


"No tumulto das paixões terrenas, surge a grande esperança da misericórdia inexorável de Deus." São Padre Pio de Pietrelcina