Gefunden 724 Ergebnisse für: A Doua Venire Venind A Lui Hristos
„Acum, aşa spune regele cel mare, stăpânul întregului pământ: «Iată, ieşi de la faţa mea şi ia cu tine oameni încrezători în puterile lor – până la o mie două sute de pedestraşi – şi o mulţime de cavalerie cu douăsprezece mii de călăreţi! (Cartea Iudítei 2, 5)
A doua zi, Holoférn a poruncit întregii sale armate şi întregului său popor care venise să se alieze cu el să plece spre Betúlia şi să ocupe trecătorile muntelui şi să facă război împotriva fiilor lui Israél. (Cartea Iudítei 7, 1)
A doua zi, Holoférn a scos toată cavaleria lui în faţa fiilor lui Israél care erau în Betúlia. (Cartea Iudítei 7, 6)
Alergau din toate părţile taberei, căci se dăduse veste în toate corturile despre venirea ei. Venind, au înconjurat-o în timp ce ea stătea în afara cortului lui Holoférn, până când l-au anunţat despre ea. (Cartea Iudítei 10, 18)
Atunci, venind, îţi voi spune, iar tu vei ieşi cu toată armata ta, căci nu este nimeni dintre ei care să stea împotriva ta. (Cartea Iudítei 11, 18)
Apoi, i-a lovit gâtul de două ori cu [toată] puterea ei şi i-a desprins capul. (Cartea Iudítei 13, 8)
Se ducea seara şi a doua zi dimineaţa se întorcea în casa a doua a femeilor în [grija] lui Şaaşgáz, eunucul regelui şi păzitorul concubinelor. Nu mai intra la rege decât dacă regele avea plăcere de ea şi era chemată pe nume. (Cartea Estérei 3, 14)
(1a) treia zi, Estéra s-a îmbrăcat cu [hainele] sale regale şi a venit în curtea interioară a casei regelui, în faţa casei regelui. Regele stătea pe tronul său de domnie, în faţa uşii casei. 1a În ziua a treia, când a încetat să se mai roage, s-a dezbrăcat de hainele de jale şi s-a îmbrăcat în veşmintele gloriei ei. (1b) Şi, împodobindu-se cu strălucire, după ce l-a chemat pe Dumnezeu cel a toate văzător şi mântuitor, le-a luat cu sine pe cele două slujnice: şi pe una dintre ele se sprijinea ca într-o alintare, iar cealaltă o urma ţinându-i poalele veşmântului. 1c Ea era îmbujorată în culmea frumuseţii ei şi chipul îi era vesel ca al unei îndrăgostite, însă inima îi era strânsă de teamă. 1d Şi, după ce a trecut de toate uşile, a stat dreaptă înaintea regelui; acesta era aşezat pe tronul său regesc şi îmbrăcat cu toate veşmintele strălucirii sale, împodobit peste tot cu aur şi nestemate; şi era foarte înfricoşător. 1e Şi, ridicându-şi chipul înflăcărat de slavă, a privit în culmea mâniei, iar regina s-a prăbuşit: s-a schimbat la faţă de slăbiciune şi şi-a lăsat capul pe cel al slujnicei care mergea înaintea ei. 1f Dar Dumnezeu a schimbat duhul regelui în blândeţe şi, tulburat, acesta a sărit de pe tronul lui şi a prins-o în braţe până şi-a venit în fire; şi o mângâia cu cuvinte împăciuitoare şi i-a spus: 1g „Ce este, Estéra? Eu sunt fratele tău; îndrăzneşte, nu vei muri, căci porunca noastră este pentru cei de rând: apropie-te!”. (Cartea Estérei 6, 1)
Regele i-a zis Estérei şi a doua zi, pe când bea vin: „Ceea ce tu ceri, regină Estéra, ţi se va da, iar ceea ce tu cauţi, până la jumătate din imperiu, ţi se va face”. (Cartea Estérei 8, 2)
Iudeii au stabilit pentru ei, pentru descendenţa lor şi pentru toţi cei care se vor uni cu ei să nu neglijeze să ţină aceste două zile, după cum este scris şi la timpul lor hotărât, în fiecare an. (Cartea Estérei 10, 27)
Regina Estéra, fiica lui Abiháil, şi Mardohéu, iudeul, au scris cu toată autoritatea pentru a întări această a doua scrisoare despre Purím. (Cartea Estérei 10, 29)
Căci Mardohéu, iudeul, era primul după regele Artaxérxes. Era mare printre iudei şi plăcut de mulţi fraţi ai săi, căci a căutat binele poporului său şi a vorbit de pace întregii sale descendenţe. (3a) Mardohéu a zis: „De la Domnul s-au întâmplat acestea! (3b) Îmi amintesc de visul pe care l-am avut despre aceste lucruri şi peste niciunul dintre ele nu s-a trecut: (3c) izvorul cel mic care a devenit fluviu, lumina care era, soarele şi apa multă; Estéra este fluviul pe care a luat-o în căsătorie regele şi a făcut-o regină. (3d) Cei doi balauri sunt eu şi Amán. (3e) Popoarele sunt cele care s-au adunat ca să distrugă numele iudeilor. (3f) Poporul meu, acesta este Israélul, cei care au strigat către Dumnezeu şi au fost mântuiţi; Domnul l-a mântuit pe poporul său şi ne-a eliberat Domnul de toate aceste rele; Dumnezeu a făcut semne şi minuni mari care nu au mai fost între toate popoarele. (3g) De aceea a făcut două zaruri: unul pentru poporul lui Dumnezeu şi unul pentru toate popoarele. (3h) Aceste două zaruri au fost aruncate la ceasul, la timpul hotărât şi în ziua judecăţii înaintea lui Dumnezeu şi înaintea tuturor popoarelor. (3i) Dumnezeu şi-a amintit de poporul său şi a făcut dreptate pentru moştenirea sa. (3k) Vor fi [celebrate] aceste zile în luna Adár, în zilele a paisprezecea şi a cincisprezecea ale acestei luni cu adunare, cu bucurie şi veselie înaintea lui Dumnezeu, în fiecare generaţie, pentru totdeauna, în poporul său, Israél”. (3l) În anul al patrulea al domniei lui Ptoleméu şi al Cleopátrei, Dositéu, care spunea că este preot şi levít, şi Ptoleméu, fiul său, au adus scrisoarea deschisă despre Purím afirmând că este tradusă de Lisimáh, fiul lui Ptoleméu, dintre [cei care locuiau] în Ierusalím. (Cartea Estérei 11, 3)