Mosaico decorativo

Gefunden 26382 Ergebnisse für: Şi

  • Israél a trimis mesageri la regele din Edóm ca să-i spună: ‹Lasă-mă, te rog, să trec prin ţara ta!›. Dar regele din Edóm [nici] n-a voit să audă. A trimis şi la regele din Moáb, dar nici el n-a vrut. Şi Israél a rămas la Cádeş. (Cartea Judecătorilor 11, 17)

  • Apoi a mers prin pustiu, a ocolit ţara Edóm şi ţara Moáb şi a venit la est de ţara lui Moáb; şi-au fixat tabăra dincolo de Arnón şi nu au intrat în teritoriul lui Moáb pentru că [râul] Arnón era hotarul lui Moáb. (Cartea Judecătorilor 11, 18)

  • Israél a trimis mesageri la Sihón, regele amoréilor, regele din Heşbón. Israél i-a zis: ‹Lasă-mă, te rog, să trec prin ţara ta până la locul meu!›. (Cartea Judecătorilor 11, 19)

  • Dar Sihón n-a avut încredere în Israél ca să-l lase să treacă prin ţinutul lui; şi-a adunat tot poporul, şi-a fixat tabăra la Iáhaţ şi a luptat împotriva lui Israél. (Cartea Judecătorilor 11, 20)

  • Domnul Dumnezeul lui Israél l-a dat pe Sihón şi tot poporul lui în mâinile lui Israél care i-a bătut. Israél a luat în stăpânire toată ţara amoréilor care locuiau în ţinutul acela. (Cartea Judecătorilor 11, 21)

  • A luat în stăpânire toată ţara amoréilor, de la Arnón până la Iaboc şi de la pustiu până la Iordán. (Cartea Judecătorilor 11, 22)

  • Oare nu stăpâneşti ceea ce ţi-a dat să stăpâneşti Chemóş, dumnezeul tău? Şi noi stăpânim ceea ce eliberează Domnul Dumnezeul nostru înaintea noastră. (Cartea Judecătorilor 11, 24)

  • Iată, Israél locuieşte de trei sute de ani la Heşbón şi în satele lui, la Aroér şi în satele lui şi în toate cetăţile care sunt pe malurile [râului] Arnón. De ce nu l-aţi luat înapoi în timpul acela? (Cartea Judecătorilor 11, 26)

  • Eu nu am păcătuit împotriva ta, iar tu mi-ai făcut rău că ai luptat împotriva mea. Domnul, judecătorul, să judece între fiii lui Israél şi fiii lui Amón»!”. (Cartea Judecătorilor 11, 27)

  • Duhul Domnului a venit peste Iéfte. Iéfte a traversat [ţinutul triburilor lui] Galaád şi Manáse; a trecut la Míţpa, în Galaád; şi din Míţpa, din Galaád, a trecut la fiii lui Amón. (Cartea Judecătorilor 11, 29)

  • Iéfte a făcut un vot Domnului şi a zis: „Dacă îi vei da pe fiii lui Amón în mâna mea, (Cartea Judecătorilor 11, 30)

  • oricine va ieşi pe porţile casei mele înaintea mea când mă voi întoarce cu pace de la fiii lui Amón va fi al Domnului şi-l voi aduce ca ardere de tot”. (Cartea Judecătorilor 11, 31)


"O temor e a confiança devem dar as mãos e proceder como irmãos. Se nos damos conta de que temos muito temor devemos recorrer à confiança. Se confiamos excessivamente devemos ter um pouco de temor". São Padre Pio de Pietrelcina