Gefunden 26382 Ergebnisse für: Şi
Cine sunt cei care, auzind, s-au răzvrătit? Oare toţi cei care au ieşit din Egipt prin Moise? (Scrisoarea către Evrei 3, 16)
Şi de cine s-a dezgustat el timp de patruzeci de ani? Oare nu de aceia care au păcătuit, ale căror oase au căzut în pustiu? (Scrisoarea către Evrei 3, 17)
Şi cui a jurat că nu vor intra în odihna lui, dacă nu celor neascultători? (Scrisoarea către Evrei 3, 18)
Deci să ne temem ca nu cumva, în timp ce rămâne promisiunea de a intra în odihna lui, vreunul dintre noi să creadă că este exclus! (Scrisoarea către Evrei 4, 1)
Căci şi noi am primit vestea cea bună ca şi ei, dar cuvântul auzit nu le-a folosit, întrucât ei nu s-au unit prin credinţă cu cei care au ascultat. (Scrisoarea către Evrei 4, 2)
Căci despre ziua a şaptea s-a spus undeva astfel: „Şi s-a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea de toate lucrările sale”. (Scrisoarea către Evrei 4, 4)
Şi iarăşi, în acelaşi loc: „Nu vor intra în odihna mea”. (Scrisoarea către Evrei 4, 5)
pentru că cine intră în odihna lui se odihneşte şi el de lucrările lui, ca şi Dumnezeu, de ale sale. (Scrisoarea către Evrei 4, 10)
Să ne grăbim deci să intrăm în odihna aceea, ca să nu cadă nimeni în acelaşi exemplu de neascultare! (Scrisoarea către Evrei 4, 11)
Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri; el pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei şi judecă sentimentele şi gândurile inimii. (Scrisoarea către Evrei 4, 12)
Şi nu este nicio creatură ascunsă înaintea lui, ci toate sunt goale şi descoperite pentru ochii aceluia în faţa căruia [vom da] cont. (Scrisoarea către Evrei 4, 13)
Având, aşadar, un mare preot minunat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea [credinţei]! (Scrisoarea către Evrei 4, 14)