Gefunden 26382 Ergebnisse für: Şi
Aceasta este mândria noastră: mărturia conştiinţei noastre că, în lume şi mai ales faţă de voi, ne-am purtat cu simplitate şi cu sinceritate divină; nu cu înţelepciunea trupească, ci cu harul lui Dumnezeu. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 12)
Însă nu vă scriem altceva decât ceea ce citiţi sau cunoaşteţi. Sper că până la sfârşit veţi cunoaşte, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 13)
după cum aţi şi cunoscut în parte că mândria voastră suntem noi, iar voi a noastră în ziua Domnului nostru Isus. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 14)
de la voi să trec în Macedónia şi din Macedónia să mă întorc din nou la voi şi să fiu însoţit de voi în Iudéea. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 16)
Credincios este Dumnezeu: cuvântul nostru faţă de voi nu este da şi nu. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 18)
Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care a fost predicat între voi, prin noi –de mine, de Silván şi de Timotéi – nu este da şi nu, ci în el este numai da. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 19)
Într-adevăr, toate promisiunile lui Dumnezeu în el sunt da. De aceea prin el rostim noi amin lui Dumnezeu, spre gloria [sa]. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 20)
Iar cel care ne întăreşte împreună cu voi în Cristos şi ne-a uns este Dumnezeu, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 21)
cel care ne-a însemnat cu sigiliul său şi a pus în inimile noastre arvuna Duhului. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 22)
nu că am fi noi stăpâni peste credinţa voastră, ci vrem să colaborăm şi noi la bucuria voastră, căci voi rămâneţi tari în credinţă. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 24)
Şi v-am scris aceasta ca atunci când vin să nu am întristare de la cei care trebuiau să-mi facă bucurie şi sunt convins cu privire la voi toţi că bucuria mea este a voastră, a tuturor. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 2, 3)
V-am scris în adâncă mâhnire, cu strângere de inimă, şi cu multe lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să cunoaşteţi iubirea nemărginită pe care o am pentru voi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 2, 4)