Gefunden 26382 Ergebnisse für: Şi
El a făcut să se împlinească cuvintele pe care le-a spus împotriva noastră şi împotriva judecătorilor noştri, care ne-au judecat, aducând asupra noastră răul cel mare, care nu a fost făcut sub toate cerurile aşa cum a fost făcut în Ierusalím. (Cartea profetului Daniél 9, 12)
După cum este scris în Legea lui Moise, tot răul acesta a venit asupra noastră şi nu am îmbunat faţa Domnului Dumnezeului nostru întorcându-ne de la nelegiuirile noastre ca să înţelegem adevărul tău. (Cartea profetului Daniél 9, 13)
Domnul a vegheat asupra răului şi l-a adus asupra noastră, căci drept este Domnul Dumnezeul nostru în toate lucrările sale pe care le-a făcut, deşi noi nu am ascultat de glasul lui. (Cartea profetului Daniél 9, 14)
Acum, Doamne Dumnezeul nostru, tu care l-ai scos pe poporul tău din ţara Egiptului cu mână tare şi ţi-ai făcut un nume, cum este astăzi: noi am păcătuit, noi ne-am răzvrătit. (Cartea profetului Daniél 9, 15)
Doamne, după toată dreptatea ta, întoarce-ţi, te rugăm, faţa şi mânia ta de la cetatea ta, Ierusalímul, de la muntele tău cel sfânt, căci din cauza păcatelor noastre şi a nelegiuirilor părinţilor noştri Ierusalímul şi poporul tău au ajuns de ocară pentru toţi cei care ne înconjoară! (Cartea profetului Daniél 9, 16)
Acum, ascultă, Dumnezeul nostru, rugăciunea slujitorului tău şi cererile lui şi luminează-ţi faţa asupra sanctuarului tău cel devastat, de dragul tău, Doamne! (Cartea profetului Daniél 9, 17)
Pleacă-ţi urechea, Dumnezeul nostru, şi ascultă! Deschide-ţi ochii şi vezi ruinele noastre şi cetatea asupra căreia este invocat numele tău! Căci nu pentru dreptatea noastră sunt aduse cererile noastre înaintea ta, ci pentru îndurarea ta cea mare. (Cartea profetului Daniél 9, 18)
Doamne, ascultă! Doamne, iartă! Doamne, ia aminte: fă şi nu întârzia, de dragul tău, Dumnezeule! Pentru că numele tău este invocat asupra cetăţii tale şi asupra poporului tău». (Cartea profetului Daniél 9, 19)
Pe când eu încă mai vorbeam şi mă rugam, mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu, Israél, aduceam cererea mea înaintea Domnului Dumnezeului meu pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu, (Cartea profetului Daniél 9, 20)
când eu încă mai vorbeam în rugăciune, omul Gabriél pe care-l văzusem în viziunea de la început a zburat şi m-a atins cu aripa cam la timpul ofrandei de seară. (Cartea profetului Daniél 9, 21)
El m-a făcut să înţeleg, a vorbit cu mine şi mi-a zis: «Daniél, am ieşit acum ca să te fac să pricepi înţelesul. (Cartea profetului Daniél 9, 22)
La începutul rugăciunii tale a ieşit un cuvânt, iar eu am venit să-ţi fac cunoscut, căci tu eşti preaiubit: înţelege cuvântul şi pricepe arătarea! (Cartea profetului Daniél 9, 23)