Gefunden 4249 Ergebnisse für: încrederea în Domnul
Căci pe cel pe care îl iubeşte Domnul îl pedepseşte şi îl bate cu nuiaua pe orice fiu pe care îl primeşte”! (Scrisoarea către Evrei 12, 6)
Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu-l va vedea pe Domnul! (Scrisoarea către Evrei 12, 14)
aşa încât putem spune cu încredere: „Domnul este ajutorul meu şi nu mă voi teme: ce-mi poate face un om?”! (Scrisoarea către Evrei 13, 6)
Dumnezeul păcii, care, prin sângele alianţei veşnice, l-a readus din morţi pe Domnul nostru Isus, păstorul cel mare al oilor, (Scrisoarea către Evrei 13, 20)
Un astfel de om să nu-şi închipuie că va primi ceva de la Domnul, (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 7)
Fericit omul care îndură ispita pentru că, după ce va fi încercat, va primi coroana vieţii pe care a promis-o Domnul celor care îl iubesc. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 12)
Fraţii mei, credinţa în Domnul nostru Isus Cristos, Domnul gloriei, nu admite părtinirile. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 1)
Cu ea îl binecuvântăm pe Domnul şi pe Tatăl şi tot cu ea îi blestemăm pe oamenii făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 3, 9)
Dimpotrivă, ar trebui să spuneţi: „Dacă Domnul va vrea, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru”. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 4, 15)
Iată, noi îi numim fericiţi pe cei care au fost perseverenţi! Aţi auzit de răbdarea lui Iob şi aţi văzut [ce a făcut] Domnul pentru el în cele din urmă, pentru că Domnul este milostiv şi îndurător. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 5, 11)
Iar rugăciunea făcută cu credinţă îl va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, iar dacă a săvârşit păcate, i se vor ierta. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 5, 15)
dacă într-adevăr aţi gustat cât de bun este Domnul. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 3)