Gefunden 13472 Ergebnisse für: Îi
apoi s-au apropiat şi Léa şi copiii ei şi s-au prosternat; iar la urmă s-au apropiat Iosíf şi Rahéla şi s-au prosternat. (Cartea Genezei 33, 7)
El a zis: „Ce ai [de gând] cu toată tabăra pe care am întâlnit-o?”. [Iacób] i-a zis: „Pentru ca să aflu har în ochii stăpânului meu”. (Cartea Genezei 33, 8)
Iacób a răspuns: „Nu, te rog! Dacă am aflat har în ochii tăi, primeşte darul meu din mâna mea; căci am văzut faţa ta aşa cum aş fi văzut faţa lui Dumnezeu, aşa de binevoitor mi-ai fost. (Cartea Genezei 33, 10)
Primeşte, te rog, binecuvântarea mea, care ţi-a fost adusă, fiindcă Dumnezeu s-a milostivit de mine şi am de toate!”. Şi a stăruit, iar el a primit. (Cartea Genezei 33, 11)
[Iacób] i-a zis: „Domnul meu ştie că fiii sunt gingaşi şi că am în grijă oi şi vaci care alăptează; dacă le mânăm, într-o singură zi va muri toată turma. (Cartea Genezei 33, 13)
Domnul meu s-o ia înaintea servitorului său; şi eu voi pleca pe urmă, la pas cu turma de dinaintea mea şi la pas cu copiii, până voi ajunge la domnul meu în Seír”. (Cartea Genezei 33, 14)
Esáu a zis: „Să-ţi las din oamenii care sunt cu mine?”. El a spus: „Pentru ce aceasta? Mi-ajunge că am aflat har în ochii stăpânului meu!”. (Cartea Genezei 33, 15)
Iacób a ajuns cu bine în cetatea Síhem, care este în ţara Canaán, când a venit din Padán-Arám şi și-a fixat tabăra în faţa cetăţii. (Cartea Genezei 33, 18)
A dobândit partea de câmp unde şi-a întins cortul din mâna fiilor lui Hamór, tatăl lui Síhem, cu o sută de chesíta. (Cartea Genezei 33, 19)
Diná, fiica Léei, pe care i-o născuse lui Iacób, a ieşit să vadă fiicele ţării. (Cartea Genezei 34, 1)
Sufletul lui s-a lipit de Diná, fiica lui Iacób, şi a iubit-o pe tânără şi i-a vorbit tinerei la inimă. (Cartea Genezei 34, 3)
Iacób a auzit că o necinstise pe Diná, fiica sa; dar, cum fiii săi erau cu turmele pe câmp, Iacób a tăcut până la venirea lor. (Cartea Genezei 34, 5)