Gefunden 13472 Ergebnisse für: Îi
Sclavii să fie supuşi stăpânilor lor în toate, căutând să-i mulţumească şi să nu-i contrazică! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 2, 9)
De fapt, harul lui Dumnezeu s-a arătat ca mântuitor pentru toţi oamenii, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 2, 11)
Să nu defăimeze pe nimeni, să nu fie certăreţi, ci binevoitori, arătând blândeţe desăvârşită faţă de toţi oamenii! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 3, 2)
Căci şi noi eram odinioară nişte nechibzuiţi, neascultători, rătăciţi, subjugaţi de pofte şi plăceri de multe feluri, petrecându-ne [viaţa] în răutate şi invidie, urâţi şi urându-ne unii pe alţii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 3, 3)
nu prin faptele pe care le-am fi făcut noi în dreptate, ci după îndurare –, el ne-a mântuit prin baia renaşterii şi reînnoirii Duhului Sfânt, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 3, 5)
pentru ca, justificaţi prin harul lui, să devenim în speranţă moştenitori ai vieţii veşnice. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 3, 7)
[Vrednic] de crezare este cuvântul şi vreau ca tu să confirmi acestea pentru ca [toți] cei care au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie primii în fapte bune. Acestea sunt bune şi de folos oamenilor. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 3, 8)
Însă fereşte-te de cercetările nechibzuite şi de genealogii, de certuri şi polemici cu privire la Lege, căci sunt nefolositoare şi zadarnice! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 3, 9)
ştiind că unul ca acesta este un pervertit şi păcătuieşte, fiind osândit de la sine! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 3, 11)
Când îi voi fi trimis la tine pe Artémas sau pe Tihíc, grăbeşte-te să vii la mine la Nicópole, pentru că m-am hotărât să iernez acolo! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 3, 12)
Şi ai noştri să înveţe să fie primii în fapte bune, în necesităţile urgente, ca să nu fie lipsiţi de roade! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 3, 14)
Îi mulţumesc întotdeauna lui Dumnezeu, aducându-mi aminte de tine în rugăciunile mele, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filemón 1, 4)