Gefunden 13472 Ergebnisse für: Îi
căci Scriptura îi spune Faraónului: „Tocmai pentru aceasta te-am înălţat, ca să arăt în tine puterea mea şi ca numele meu să fie vestit pe tot pământul”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 17)
Dar cine eşti tu, omule, ca să faci obiecţii lui Dumnezeu? Nu cumva va spune un lucru către cel care l-a făcut: „De ce m-ai făcut astfel?”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 20)
Sau nu are olarul putere asupra lutului, ca să facă din aceeaşi pastă sau un vas de cinste, sau un vas pentru cele necuviincioase? (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 21)
Şi ce dacă Dumnezeu, voind să-şi arate mânia şi să-şi facă cunoscută puterea, a suportat cu atâta răbdare vasele mâniei destinate nimicirii (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 22)
şi şi-a făcut cunoscută bogăţia gloriei sale faţă de vasele milostivirii pe care le-a pregătit dinainte pentru glorie? (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 23)
iar în locul în care li s-a spus «voi nu sunteţi poporul meu», acolo vor fi chemaţi fii ai Dumnezeului celui viu”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 26)
Şi Isaía strigă despre Israél: „Chiar dacă ar fi numărul fiilor lui Israél ca nisipul mării, numai un rest va fi mântuit, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 27)
Deci ce vom spune? Păgânii, care nu urmăreau justificarea, au primit o justificare, şi încă justificare prin credinţă, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 30)
Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea pentru ei [se înalţă] la Dumnezeu pentru mântuirea [lor]. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 10, 1)
pentru că, necunoscând justificarea lui Dumnezeu şi căutând să-şi statornicească propria lor justificare, nu s-au supus justificării lui Dumnezeu, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 10, 3)
întrucât scopul Legii este Cristos, spre justificarea fiecăruia care crede. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 10, 4)
Dar nu toţi au ascultat de evanghelie. De fapt, Isaía spune: „Doamne, cine a crezut vestirii noastre?”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 10, 16)