Encontrados 132 resultados para: iasă

  • Din ziua în care i-am făcut să iasă pe părinţii voştri din ţara Egiptului şi până în ziua de azi i-am trimis la voi pe toţi slujitorii mei, profeţii; zi de zi îi trezeam şi îi trimiteam. (Cartea profetului Ieremía 6, 25)

  • Când dă drumul glasului său, e un vuiet de ape în ceruri; face să urce negura de la marginile pământului, el face fulgerele pentru ploaie şi face să iasă vântul din vistieriile sale. (Cartea profetului Ieremía 10, 13)

  • pe care am poruncit-o părinţilor voştri în ziua când i-am făcut să iasă din ţara Egiptului, din cuptorul de fier, spunând: ‹Ascultaţi glasul meu şi faceţi tot ceea ce v-am poruncit şi veţi fi poporul meu, iar eu voi fi Dumnezeul vostru!› (Cartea profetului Ieremía 11, 4)

  • De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, voi face să vină asupra lor răul din care nu vor putea să iasă; vor striga spre mine, dar nu-i voi asculta! (Cartea profetului Ieremía 11, 11)

  • Domnul mi-a zis: „Chiar dacă ar sta Moise şi Samuél înaintea mea, sufletul meu tot n-ar fi pentru acest popor. Trimite-l din faţa mea şi să iasă! (Cartea profetului Ieremía 15, 1)

  • Tu l-ai făcut să iasă pe poporul tău din ţara Egiptului cu semne şi minuni, cu mână puternică şi braţ întins şi cu groază mare. (Cartea profetului Ieremía 32, 21)

  • Ieremía a vrut să iasă din Ierusalím ca să meargă în ţinutul lui Beniamín, ca să ia de acolo partea lui din popor. (Cartea profetului Ieremía 37, 12)

  • Voi face să iasă foc din casele dumnezeilor Egiptului; [Nabucodonosór] le va arde, pe ei îi va duce în captivitate şi va acoperi ţara Egiptului cum se acoperă păstorul cu haina sa şi va ieşi de acolo în pace. (Cartea profetului Ieremía 43, 12)

  • Urcaţi, cai, şi înaintaţi, care! Să iasă vitejii, cei din Etiópia şi din Put care mânuiesc scutul, cei din Lud care mânuiesc şi întind arcul! (Cartea profetului Ieremía 46, 9)

  • Domnul face să iasă dreptatea noastră: veniţi să povestim în Sión lucrarea Domnului Dumnezeului nostru! (Cartea profetului Ieremía 51, 10)

  • Când dă drumul glasului său, e un vuiet de ape în ceruri; face să urce negura de la marginile pământului, el face fulgerele pentru ploaie şi face să iasă vântul din vistieriile sale. (Cartea profetului Ieremía 51, 16)

  • În al treizeci şi şaptelea an al deportării lui Ioiachín, regele lui Iúda, în luna a douăsprezecea, în [ziua] a douăzeci şi cincea a lunii, Evil-Merodác, regele din Babilón, în anul când a devenit rege, i-a ridicat capul lui Ioiachín, regele lui Iúda, şi l-a făcut să iasă din temniţă. (Cartea profetului Ieremía 52, 31)


“A caridade é o metro com o qual o Senhor nos julgará.” São Padre Pio de Pietrelcina