Encontrados 173 resultados para: cerului

  • Frumuseţea cerului este gloria stelelor, podoabă care luminează în înălţimile Domnului. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 43, 9)

  • Căci stelele cerului şi constelaţiile nu vor mai străluci, soarele se va întuneca la răsăritul său, iar luna nu va mai da lumină. (Cartea profetului Isaía 13, 10)

  • Am privit şi, iată, nu era niciun om şi toate păsările cerului îşi luaseră zborul! (Cartea profetului Ieremía 4, 25)

  • Fiii adună lemne şi părinţii aprind focul; femeile frământă aluatul ca să facă turte pentru regina cerului şi varsă libaţii altor zei ca să mă facă să mă mânii. (Cartea profetului Ieremía 6, 18)

  • Cadavrele poporului acestuia vor deveni hrană pentru păsările cerului şi pentru animalele pământului şi nu va mai fi nimeni care să le alunge. (Cartea profetului Ieremía 6, 33)

  • Le vor întinde la soare şi la lună şi la toate oştirile cerului pe care le-au iubit şi cărora le-au slujit, după care au umblat şi pe care le-au căutat, în faţa cărora s-au prosternat. Nu vor mai fi adunate şi nu vor mai fi îngropate, ci vor deveni gunoi pe suprafaţa pământului. (Cartea profetului Ieremía 8, 2)

  • Deasupra munţilor voi înălţa un plâns şi un bocet; peste păşunile pustiului, o lamentaţie, pentru că li s-a dat foc, deşi nu a trecut nimeni; nu se aude niciun zgomot de turmă, iar păsările cerului şi animalele au fugit, au plecat. (Cartea profetului Ieremía 9, 9)

  • Aşa vorbeşte Domnul: „Nu învăţaţi calea neamurilor şi nu vă înspăimântaţi de semnele cerului, căci neamurile se înspăimântă de ele! (Cartea profetului Ieremía 10, 2)

  • Îi voi pedepsi în patru feluri – oracolul Domnului –: cu sabie ca să-i ucidă, cu câini ca să-i târâie, cu păsări ale cerului şi cu animale ale pământului ca să-i devoreze şi să-i nimicească. (Cartea profetului Ieremía 15, 3)

  • Vor muri de boli chinuitoare; nu vor fi plânşi şi nu vor fi îngropaţi; vor deveni gunoi pe suprafaţa pământului; vor sfârşi de sabie şi de foame, iar cadavrele lor vor deveni hrană pentru păsările cerului şi pentru animalele pământului. (Cartea profetului Ieremía 16, 4)

  • Voi zădărnici planul lui Iúda şi al Ierusalímului cu privire la locul acesta: îi voi face să cadă de sabie înaintea duşmanilor lor şi prin mâna celor care le caută viaţa. Voi da cadavrele lor ca hrană păsărilor cerului şi animalelor pământului. (Cartea profetului Ieremía 19, 7)

  • Casele Ierusalímului şi casele regilor lui Iúda vor fi întinate ca locul [numit] Tófet, ca şi casele pe terasele cărora au ars tămâie pentru toată oştirea cerului şi au vărsat libaţii altor dumnezei”. (Cartea profetului Ieremía 19, 13)


“O sábio elogia a mulher forte dizendo: os seu dedos manejaram o fuso. A roca é o alvo dos seus desejos. Fie, portanto, cada dia um pouco. Puxe fio a fio até a execução e, infalivelmente, você chegará ao fim. Mas não tenha pressa, pois senão você poderá misturar o fio com os nós e embaraçar tudo.” São Padre Pio de Pietrelcina