Encontrados 165 resultados para: Mulţimea

  • Iar când se oprea, el zicea: „Întoarce-te, Doamne, spre mulţimea miilor lui Israél!”. (Cartea Numerilor 10, 36)

  • Moáb le-a zis bătrânilor lui Madián: „Mulţimea aceasta va devora tot ceea ce este în jurul nostru aşa cum boul devorează verdeaţa de pe câmp”. În timpul acela Bálac, fiul lui Ţipór, era rege în Moáb. (Cartea Numerilor 22, 4)

  • Străjerii lui Saul care erau la Ghibéea din Beniamín au văzut că mulţimea se împrăştia şi mergea în toată părţile. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 16)

  • A împărţit la tot poporul, la toată mulţimea lui Israél, bărbaţi şi femei, fiecăruia câte o bucată de pâine, o bucată de carne şi o turtă de stafide. Şi tot poporul a plecat fiecare la casa lui. (Cartea a doua a lui Samuél 6, 19)

  • Unul dintre slujitorii regelui a răspuns: ,,Să se ia cinci dintre caii care au rămas în cetate – iată, ei sunt ca toată mulţimea lui Israél care a rămas în ea: iată, sunt ca toată mulţimea lui Israél care a pierit – să-i trimitem şi să vedem!”. (Cartea a doua a Regilor 7, 13)

  • Prin mesagerii tăi l-ai dispreţuit pe stăpânul meu, zicând: ‹Cu mulţimea carelor mele am urcat pe vârful munţilor, pe coastele Libánului. Voi tăia cedrii lui cei înalţi şi chiparoşii lui cei aleşi. Voi intra până la locuinţele lui cele mai îndepărtate, până la pădurea lui cea mai deasă! (Cartea a doua a Regilor 19, 23)

  • Despre fiii săi, despre mulţimea dărilor [stabilite] pentru ei pentru consolidarea casei lui Dumnezeu, iată, sunt scrise în comentariul Cărţii Regilor. Şi a devenit rege Amasía, fiul său, în locul lui. (Cartea a doua a Cronicilor 24, 27)

  • Am poruncit levíţilor care erau purificaţi şi care veneau să păzească porţile să sfinţească ziua de sabát. „Şi pentru aceasta adu-ţi aminte de mine, Dumnezeul meu, ai milă de mine după mulţimea îndurărilor tale!”. (Cartea lui Nehemía 13, 22)

  • După cum ai, după mulţimea [bunurilor], dă de pomană: dacă ai puţin, după puţinul acela nu te teme să dai de pomană! (Cartea lui Tobía 4, 8)

  • A ieşit o mulţime amestecată ca lăcustele şi ca nisipul pământului pentru că era fără număr mulţimea lor. (Cartea Iudítei 2, 20)

  • Fiii lui Israél, când au văzut mulţimea lor, s-au tulburat foarte mult şi au zis unii către alţii: „Aceştia vor rade toată suprafaţa pământului, iar munţii cei mai înalţi, văile şi dealurile nu vor putea rezista greutăţii lor!”. (Cartea Iudítei 7, 4)

  • Fiii lui Israél s-au întors de la măcel şi au pus stăpânire pe celelalte sate şi aşezări din ţinutul muntos şi din câmpie, luând multă pradă, căci mulţimea lor fusese foarte numeroasă. (Cartea Iudítei 15, 7)


“Combata vigorosamente, se está interessado em obter o prêmio destinado às almas fortes.” São Padre Pio de Pietrelcina