Encontrados 165 resultados para: Mulţimea

  • Mulţimea s-a ridicat cuprinsă de mânie. Lisimáh a înarmat trei mii de oameni şi a pornit atacuri nelegiuite sub conducerea unui oarecare Aurános, om înaintat în vârstă, dar şi în nebunie. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 40)

  • Macabéul, adunându-i pe cei care erau cu el, în număr de şase mii, îi îndemna să nu se înspăimânte de duşmani şi nici să nu ia în seamă mulţimea neamurilor pornite pe nedrept împotriva lor, ci să lupte cu demnitate, (Cartea a doua a Macabéilor 8, 16)

  • Când cei care erau cu [Iúda] Macabéul au aflat că [Lýsias] bate cetăţile, au început cu suspine şi lacrimi să se roage Domnului împreună cu mulţimea să-l trimită pe îngerul cel bun ca să-l salveze pe Israél. (Cartea a doua a Macabéilor 11, 6)

  • Cei dinăuntru, încrezându-se în tăria zidurilor şi în mulţimea proviziilor, se purtau grosolan cu cei ai lui Iúda, jignindu-i, rostind blasfemii şi vorbind ce nu este permis. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 14)

  • au început să se roage, cerând ca păcatul săvârşit să fie şters de tot. Nobilul Iúda şi-a îndemnat mulţimea să se păzească pentru a fi fără păcat, având în faţa ochilor ce se întâmplase cu cei căzuţi din cauza păcatului. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 42)

  • Când mulţimea era pe punctul să ia în stăpânire turnul şi spărgeau poarta curţii şi ordonaseră să se aducă foc ca să ardă porţile, [Razís], văzându-se atacat din toate părţile, şi-a îndreptat sabia spre sine însuşi, (Cartea a doua a Macabéilor 14, 41)

  • [Iúda] Macabéul, văzând mulţimea duşmanilor apropiindu-se, armele diferite pregătite şi cruzimea fiarelor, şi-a ridicat mâinile spre cer şi l-a invocat pe Domnul, cel care face minuni, ştiind că nu datorită armelor, ci din hotărârea lui li se dă victoria celor vrednici. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 21)

  • L-a sedus cu mulţimea convingerilor ei, l-a atras cu ademenirea buzelor sale. (Cartea Proverbelor 7, 21)

  • În mulţimea vorbelor nu lipseşte vinovăţia, dar cel care-şi ţine buzele este prudent. (Cartea Proverbelor 10, 19)

  • Unde nu este abilitate, decade poporul; salvarea se află în mulţimea sfetnicilor. (Cartea Proverbelor 11, 14)

  • Unde nu sunt boi, ieslea este goală şi mulţimea veniturilor stă în forţa boului. (Cartea Proverbelor 14, 4)

  • În mulţimea poporului este măreţia regelui, iar în lipsa poporului este ruinarea principelui. (Cartea Proverbelor 14, 28)


“Deus nunca me recusou um pedido”. São Padre Pio de Pietrelcina