1. Iată, un om al lui Dumnezeu a venit din Iúda la Bétel, la cuvântul Domnului, iar Ieroboám stătea lângă altar ca să ardă tămâie.

2. El a strigat împotriva altarului, la cuvântul Domnului, şi a zis: „Altarule! Altarule! Aşa vorbeşte Domnul: «Iată, se va naşte un fiu din casa lui Davíd al cărui nume va fi Iosía; el îi va aduce jertfe deasupra ta pe preoţii înălţimilor care ard tămâie pe tine şi oase de oameni vor arde deasupra ta!»”.

3. În ziua aceea a dat un semn, zicând: „Acesta este semnul că Domnul a vorbit: iată, altarul se va despica şi cenuşa de pe el se va vărsa”.

4. Când regele a auzit cuvântul pe care-l strigase omul lui Dumnezeu împotriva altarului din Bétel, a întins mâna de deasupra altarului, zicând: „Prindeţi-l!”. Şi mâna pe care o întinsese Ieroboám împotriva lui s-a uscat şi n-a putut să şi-o retragă.

5. Altarul s-a despicat şi cenuşa de pe el s-a vărsat, după semnul pe care-l dăduse omul lui Dumnezeu, la cuvântul Domnului.

6. Regele i-a zis omului lui Dumnezeu: „Roagă-te Domnului Dumnezeului tău şi cere-i să-mi pot trage mâna înapoi!”. Omul lui Dumnezeu s-a rugat Domnului şi regele a putut să-şi tragă înapoi mâna şi ea a fost ca mai înainte.

7. Regele a zis omului lui Dumnezeu: „Intră cu mine în casă ca să te întăreşti şi-ţi voi da un dar!”.

8. Omul lui Dumnezeu i-a zis regelui: „Chiar dacă mi-ai da jumătate din casa ta, nu aş intra cu tine, nu voi mânca pâine şi nu voi bea apă în locul acesta.

9. Căci aşa mi-a poruncit Domnul: «Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă şi să nu te întorci pe drumul pe care ai mers!».

10. El a mers pe un alt drum şi nu s-a întors pe drumul pe care venise la Bétel.

11. Era un profet bătrân care locuia la Bétel. Fiul său a venit şi i-a povestit toate lucrurile pe care le făcuse omul lui Dumnezeu la Bétel în ziua [aceea]; le-a povestit tatălui său, precum şi cuvintele pe care i le spusese regelui.

12. Tatăl lor le-a zis: „Pe ce drum a plecat?”. Fiii săi au văzut drumul pe care a plecat omul lui Dumnezeu care venise din Iúda.

13. El le-a zis fiilor săi: „Puneţi-mi şaua pe măgar!”. I-au pus şaua pe măgar şi a încălecat pe el.

14. S-a dus după omul lui Dumnezeu şi l-a găsit stând sub stejar. Şi i-a zis: „Tu eşti omul lui Dumnezeu care a venit din Iúda?”. El a răspuns: „Da, eu!”.

15. El i-a zis: „Vino cu mine acasă şi mănâncă pâine!”.

16. Dar el i-a răspuns: „Nu pot să mă întorc cu tine, nici să intru la tine. Nu voi mânca pâine şi nici nu voi bea apă cu tine în locul acesta.

17. Căci a fost un cuvânt al Domnului către mine: «Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă acolo! Să nu te întorci pe drumul pe care vei merge!»”.

18. Dar el i-a zis: „Şi eu sunt profet ca tine; un înger mi-a vorbit din partea Domnului şi mi-a zis: «Adu-l acasă cu tine ca să mănânce pâine şi să bea apă!»”. Însă îl minţea.

19. S-a întors cu el, a mâncat pâine în casa lui şi a băut apă.

20. Pe când stăteau ei la masă, cuvântul Domnului a fost către profetul care-l adusese înapoi.

21. Şi a strigat către omul lui Dumnezeu care venise din Iúda: „Aşa vorbeşte Domnul: «Pentru că ai nesocotit cuvântul Domnului şi n-ai păzit porunca pe care ţi-a dat-o Domnul Dumnezeul tău,

22. pentru că te-ai întors, ai mâncat pâine şi ai băut apă în locul despre care îţi spusese: ‹Să nu mănânci pâine şi să nu bei apă acolo!›, trupul tău mort nu va intra în mormântul părinţilor tăi!»”.

23. După ce a mâncat pâine şi a băut apă, au pus şaua pe măgar pentru profetul care îl adusese înapoi.

24. [Omul lui Dumnezeu] a plecat şi a fost întâlnit pe drum de un leu care l-a omorât. Trupul lui mort era întins pe drum; măgarul a rămas lângă el, iar leul stătea şi el lângă cadavru.

25. Nişte oameni care treceau pe acolo au văzut trupul mort întins pe drum şi leul stând lângă cadavru. Au mers şi au spus în cetatea în care locuia profetul cel bătrân.

26. Profetul care îl întorsese din drum a auzit şi a zis: „Este omul lui Dumnezeu care a nesocotit cuvântul Domnului. Domnul l-a dat leului care l-a sfâşiat şi l-a omorât, după cuvântul pe care Domnul i-l spusese”.

27. Apoi le-a spus fiilor săi: „Puneţi-mi şaua pe măgar!”. Iar ei au pus şaua.

28. El a plecat şi a găsit cadavrul întins pe drum, iar leul şi măgarul stăteau lângă cadavru. Leul nu mâncase cadavrul şi nu sfâşiase măgarul.

29. Profetul a ridicat trupul omului lui Dumnezeu, l-a pus pe măgar şi l-a dus înapoi. Apoi a venit în cetatea profetului celui bătrân ca să-l jelească şi să îl îngroape.

30. I-a pus trupul în mormânt şi l-a jelit, [zicând]: „Vai, fratele meu!”.

31. După ce l-a îngropat, le-a zis fiilor săi: „Când voi muri, să mă îngropaţi în mormântul în care este îngropat omul lui Dumnezeu; să-mi puneţi oasele lângă oasele lui!

32. Căci se va realiza cuvântul pe care l-a strigat el din partea Domnului împotriva altarului din Bétel şi împotriva tuturor templelor de pe înălţimi din cetăţile Samaríei”.

33. După aceasta, Ieroboám nu s-a întors de pe calea lui cea rea. A pus iarăşi preoţi pentru înălţimi luaţi din tot poporul: pe oricine dorea, îl consacra preot al înălţimilor.

34. Lucrul acesta a fost spre păcat pentru casa lui Ieroboám, ca [Domnul] să o şteargă şi să o nimicească de pe faţa pământului.





“A sua casa deve ser uma escada para o Céu”. São Padre Pio de Pietrelcina