1. Solomón şi-a construit casa şi a terminat-o în treisprezece ani.

2. Şi-a construit casa „Pădurea Libánului” – lungă de o sută de cóţi, lată de cincizeci de cóţi şi înaltă de treizeci de cóţi – din patru rânduri de coloane de cedru şi grinzi de cedru [aşezate] pe coloane.

3. A acoperit cu cedru pe deasupra camerele laterale, care erau pe patruzeci şi cinci de coloane, câte cincisprezece pe rând.

4. Erau trei rânduri de cadre şi, fereastră după fereastră, câte trei deodată.

5. Toate uşile şi uşorii erau cadre pătrate şi o fereastră era în dreptul altei ferestre, câte trei deodată.

6. A făcut vestibulul coloanelor lung de cincizeci de cóţi şi lat de treizeci de cóţi şi un [alt] vestibul în faţa [coloanelor] care avea coloane şi copertină în faţa lor.

7. A făcut vestibulul tronului unde judeca – vestibulul de judecată – şi l-a acoperit cu cedru de la podea până la tavan.

8. Casa în care locuia avea o altă curte în interiorul vestibulului, lucrată la fel; a făcut o [altă] casă, la fel ca vestibulul lui, pentru fiica Faraónului pe care o luase Solomón [de soţie].

9. Toate acestea erau din pietre de preţ, cioplite după măsură, tăiate cu fierăstrăul pe dinăuntru şi pe dinafară, de la temelie până la streaşină şi pe dinafară până la curtea cea mare.

10. Temeliile erau din pietre de preţ, pietre mari, pietre de zece cóţi şi pietre de opt cóţi.

11. Deasupra erau pietre de preţ cioplite după măsură şi [lemn de] cedru.

12. Curtea cea mare avea de jur împrejurul ei trei rânduri de [pietre] cioplite şi un rând de grinzi de cedru. Aşa era şi curtea dinăuntrul casei Domnului şi vestibulul casei.

13. Regele Solomón a trimis şi l-a adus pe Hirám din Tir,

14. fiul unei văduve din tribul lui Neftáli. Tatăl său era un om din Tir. Era lucrător în bronz, plin de înţelepciune, îndemânare şi pricepere ca să facă orice lucrare din bronz. El a venit la regele Solomón şi i-a făcut toate lucrările.

15. A turnat cele două coloane de bronz. O coloană avea optsprezece cóţi înălţime şi o funie de doisprezece cóţi o înconjura; tot aşa şi a doua coloană.

16. A făcut două capiteluri turnate din bronz ca să le pună pe vârful coloanelor. Înălţimea unui capitel era de cinci cóţi şi înălţimea celuilalt capitel era [tot] de cinci cóţi.

17. A făcut un fel de reţea, înlănţuiri mari pentru capitelurile care erau pe vârful coloanelor, şapte pentru un capitel şi şapte pentru celălalt capitel.

18. A făcut coloanele şi două rânduri de [rodii] împrejur pe fiecare reţea ca să acopere capitelurile care erau pe vârful rodiilor. Aşa a făcut şi pentru celălalt capitel.

19. Capitelurile care erau în vârful coloanelor erau făcute [în formă de crin] ca în vestibul, de patru cóţi.

20. Capitelurile de pe coloane aveau deasupra – aproape de proeminenţa pe care era reţeaua – două sute de rodii în rânduri de jur împrejur pe cel de-al doilea capitel.

21. A ridicat coloanele din vestibulul templului; a ridicat coloana din dreapta şi i-a dat numele Iachín; apoi a ridicat coloana din stânga şi i-a dat numele de Bóaz.

22. În vârful coloanelor a făcut o lucrătură [în formă] de crin. Apoi a terminat lucrarea coloanelor.

23. A făcut marea turnată, care avea zece cóţi de la o margine până la cealaltă margine. Era perfect rotundă, înaltă de cinci cóţi, iar un fir de treizeci de cóţi o cuprindea de jur împrejur.

24. Sub marginea ei, de jur împrejur, erau tărtăcuţe, câte zece la un cot, care o cuprindeau înconjurând marea de jur împrejur. Erau două rânduri de tărtăcuţe turnate odată cu ea.

25. Stătea pe doisprezece boi [îndreptaţi] trei cu faţa spre nord, trei cu faţa spre vest, trei cu faţa spre sud şi trei cu faţa spre est. Marea era deasupra lor şi spatele lor era spre interior.

26. Grosimea [mesei] era de un lat de palmă, iar marginea ei era ca marginea unei cupe, ca floarea de crin. Două mii de bat încăpeau în ea.

27. A făcut zece postamente din bronz. Fiecare postament era lung de patru cóţi, lat de patru coţi şi înalt de trei cóţi.

28. Postamentele erau făcute astfel: aveau canturi, iar canturile erau între încheieturi.

29. Pe canturile care erau între încheieturi erau nişte lei, boi şi heruvimi; tot la fel şi pe încheieturi. Deasupra şi dedesubtul leilor erau ghirlande făcute să atârne.

30. Fiecare postament avea patru roţi de bronz şi osii de bronz. Pe cele patru unghiuri ale lui erau suporturi. Sub lighean erau suporturi turnate în spatele fiecărei ghirlande.

31. Deschizătura lui – dinăuntrul capitelului şi până deasupra – era de un cot. Deschizătura era rotundă ca lucrătura piedestalului, de un cot şi jumătate. Şi pe deschizătura lui erau de asemenea sculpturi. Canturile erau pătrate, nu rotunde.

32. Cele patru roţi erau sub canturi, iar osiile roţilor erau [prinse] de temelie. Înălţimea unei roţi era de un cot şi jumătate.

33. Roţile erau făcute ca roţile de car. Osiile, obezile, spiţele şi butucii lor erau toate turnate.

34. Erau patru suporţi la cele patru unghiuri ale fiecărui postament. Suporţii lui erau din postamentul însuşi.

35. Vârful postamentului avea un cerc de jur împrejur înalt de o jumătate de cot. Pe vârful postamentului, mânerele lui şi canturile lui erau una cu el.

36. Pe plăcile mânerelor şi pe tăbliile lui a gravat heruvimi, lei şi palmieri, pe locul gol de pe fiecare, şi ghirlande de jur împrejur.

37. Aşa a făcut cele zece postamente: toate aveau aceeaşi turnare, măsură şi formă.

38. A făcut zece lighene de bronz. În fiecare lighean încăpeau patruzeci de bat; fiecare lighean era de patru cóţi şi pe fiecare dintre cele zece postamente era câte un lighean.

39. A pus cinci temelii în partea dreaptă a templului şi cinci temelii în partea stângă a templului; iar marea de aramă a pus-o în partea dreaptă a templului, spre răsărit, în partea de sud.

40. Hirám a făcut lighenele, lopeţile şi farfuriile. Hirám a terminat de făcut toată lucrarea pe care a avut-o de făcut pentru regele Solomón, pentru casa Domnului:

41. cele două coloane şi cele două capiteluri rotunde care erau pe vârful celor două coloane; cele două reţele ca să acopere capitelurile rotunde care erau pe vârful coloanelor;

42. cele patru sute de rodii pentru cele două reţele; cele două rânduri de rodii pentru fiecare reţea ca să acopere cele două capiteluri rotunde care erau deasupra coloanelor;

43. cele zece postamente şi cele zece lighene care erau pe postamente;

44. o mare şi cei doisprezece boi de sub mare;

45. oalele, lopeţile şi cazanele. Toate aceste lucruri pe care le-a făcut regelui Solomón pentru casa Domnului erau din bronz lustruit.

46. Regele le-a turnat în zona Iordánului în pământ argilos, între Sucót şi Ţartán.

47. Solomón a lăsat [necântărite] toate aceste instrumente, căci erau foarte multe şi nu s-a cunoscut greutatea bronzului.

48. Solomón a făcut toate instrumentele pentru casa Domnului: altarul din aur şi masa lui din aur pe care erau pâinile punerii înainte;

49. candelabrele din aur fin, cinci la dreapta şi cinci la stânga, înaintea [încăperii] Debír, florile, candelele şi cele două cenuşare de aur;

50. vasele, cuţitele, cazanele, ceştile şi cenuşarele de aur fin; balamalele pentru uşile casei dinăuntru, pentru Sfânta Sfintelor şi de la uşile casei şi ale templului, din aur.

51. Şi s-a terminat lucrarea pe care a făcut-o regele Solomón la casa Domnului. Solomón a adus toate [lucrurile] sfinte ale lui Davíd, tatăl său: argintul, aurul şi vasele, şi le-a pus în vistieriile casei Domnului.




Livraria Católica

Conheça esses e outros livros em nossa livraria.




“Façamos o bem, enquanto temos tempo à nossa disposição. Assim, daremos glória ao nosso Pai celeste, santificaremos nós mesmos e daremos bom exemplo aos outros.” São Padre Pio de Pietrelcina