Isaías, 64

1. Oh! Se rasgásseis os céus, se descêsseis para fazer desabar diante de vós as montanhas,

1. precum focul aprinde vreascurile şi cum face focul apa să clocotească, pentru ca să faci numele tău cunoscut duşmanilor tăi, ca să tremure neamuri înaintea ta.

2. como o fogo faz fundir a cera, como a chama faz evaporar a água, assim faríeis conhecer a vossos adversários quem sois, e as nações tremeriam diante de vós,*

2. Când făceai fapte înfricoşătoare, pe care nu le aşteptam, ai coborât şi, în faţa ta, munţii s-au cutremurat.

3. vendo-vos executar prodígios inesperados dos quais nunca se tinha ouvido falar. Ah! Se descêsseis, e as montanhas fossem sacudidas diante de vós!

3. Din veşnicie nu s-a auzit şi nu a ajuns la ureche, ochiul nu a văzut alt Dumnezeu, în afară de tine, ca să facă [astfel de lucruri] pentru cel care se încrede în el.

4. Nenhum ouvido ouviu, olho algum viu outro deus salvar assim aqueles que contam com ele.*

4. Tu vii în întâmpinare celui care se bucură şi face dreptatea [umblând] pe căile tale şi aducându-şi aminte de tine. Iată, tu te-ai mâniat şi noi am păcătuit împotriva ta dintotdeauna. Oare vom mai fi mântuiţi?

5. Vós vindes à frente daqueles que procedem bem, e se recordam de vossas vias. Eis que vos irritastes, e nós éramos culpados; isso perdura há muito tempo: como seríamos salvos?

5. Noi toţi eram precum cel impur, toate faptele noastre de dreptate, ca o haină întinată; noi toţi ne veştejeam ca frunza, păcatele noastre ne spulberau ca vântul.

6. Todos nós nos tornamos como homens impuros, nossas boas ações são como roupa manchada; como folhas todos nós murchamos, levados por nossos pecados como folhas pelo vento.

6. Nu este cine să invoce numele tău, care să se ridice şi să se sprijine de tine, pentru că ţi-ai ascuns faţa de la noi şi ne-ai făcut să ne topim prin păcatele noastre.

7. Não há ninguém para invocar vosso nome, para recuperar-se e a vós se afeiçoar, porque nos escondeis a vossa face, e nos deixais ir a nossos pecados.

7. Acum, Doamne, tu eşti tatăl nostru; noi suntem lutul, iar tu olarul. Noi toţi suntem lucrarea mâinii tale.

8. E, no entanto, Senhor, vós sois nosso pai; nós somos a argila da qual sois o oleiro: todos nós fomos modelados por vossas mãos.

8. Nu te mânia, Doamne, prea tare şi nici nu-ţi adu aminte pentru totdeauna de păcat! Iată, vezi, te rog, noi toţi suntem poporul tău!

9. Oh! Senhor, não vos irriteis excessivamente! Não guardeis a lembrança da culpa indefinidamente. Olhai, pois! Somos vosso povo:

9. Cetăţile tale sfinte au devenit pustiu, Sión este un deşert şi Ierusalímul, o ruină.

10. apesar disso, vossas cidades santas tornaram-se um deserto, Sião tornou-se um ermo, Jerusalém, uma solidão.*

10. Casa sfinţeniei şi a splendorii noastre, unde te lăudau părinţii noştri, a căzut pradă focului, iar lucrurile noastre de preţ au devenit o ruină.

11. Nosso santo e glorioso templo, onde nossos antepassados celebravam vossos louvores, tornou-se presa das chamas: tudo o que tínhamos de precioso foi saqueado.

11. Oare pentru acestea te vei opri, Doamne? Vei tăcea şi ne vei umili la nesfârşit?

12. A esse espetáculo, Senhor, podereis ficar insensível? Guardar silêncio e humilhar-nos mais ainda?

12.