Encontrados 10 resultados para: burduf

  • Dimineaţa, Abrahám s-a sculat, a luat pâine şi un burduf cu apă, i le-a dat lui Agár, le-a pus pe umerii ei, de asemenea, şi copilul şi i-a dat drumul. Ea a plecat şi a rătăcit în pustiul Béer-Şéba. (Cartea Genezei 21, 14)

  • Când s-a terminat apa din burduf, a pus copilul sub un tufiş, (Cartea Genezei 21, 15)

  • Când l-a înţărcat, l-a dus cu ea. A luat trei tauri, o éfă de făină şi un burduf cu vin şi le-a dus în casa Domnului, la Şílo. Copilul era încă mic. (Cartea întâi a lui Samuél 1, 24)

  • De acolo vei merge mai departe şi vei ajunge la stejarul din Tábor. Acolo te vor întâlni trei oameni care urcă la Dumnezeu, la Bétel, unul ducând trei iezi, altul ducând trei turte de pâine, iar celălalt ducând un burduf cu vin. (Cartea întâi a lui Samuél 10, 3)

  • Iése a luat un măgar, pâine, un burduf cu vin şi un ied şi le-a trimis lui Saul prin Davíd, fiul său. (Cartea întâi a lui Samuél 16, 20)

  • Davíd trecuse puţin de vârf şi, iată, Ţibá, un slujitor al lui Mefibóşet, [venea] înaintea lui cu doi măgari înşeuaţi pe care erau două sute de pâini, o sută de turte de stafide, o sută de legături de fructe şi un burduf cu vin. (Cartea a doua a lui Samuél 16, 1)

  • I-a dat slujitoarei sale de încredere un burduf cu vin şi un urcior cu untdelemn, a umplut o desagă cu boabe de orz, cu turte de fructe uscate, cu pâini pure, a adunat toate vasele ei şi i le-a pus pe spate. (Cartea Iudítei 10, 5)

  • El adună ca într-un burduf apele mării şi pune în vistierii abisurile. (Cartea Psalmilor 33, 7)

  • Am ajuns ca un burduf [aşezat] la fum, dar nu am uitat de hotărârile tale. (Cartea Psalmilor 119, 83)

  • De aceea, spune-le cuvintele acestea: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israél: ‹Orice burduf se umple cu vin›, iar ei îţi vor spune: ‹Oare nu ştim noi că toate burdufurile se umplu cu vin?› ». (Cartea profetului Ieremía 13, 12)


“Se precisamos ter paciência para suportar os defeitos dos outros, quanto mais ainda precisamos para tolerar nossos próprios defeitos!” São Padre Pio de Pietrelcina