Encontrados 40 resultados para: amintit

  • kaf El nu se clatină niciodată: lamed cel drept va fi amintit în veci. (Cartea Psalmilor 112, 6)

  • Mi-am amintit noaptea de numele tău, Doamne, şi am păzit legea ta. (Cartea Psalmilor 119, 55)

  • Apoi şi-a amintit de relele fiilor lui Baián, care era pentru popor o cursă şi o piatră de poticnire, întrucât întindeau capcane pe drumuri. (Cartea întâi a Macabéilor 5, 4)

  • Şi-au amintit de sângele lui Ioan, fratele lor, au mers şi s-au ascuns într-o peşteră din munte. (Cartea întâi a Macabéilor 9, 38)

  • După trei ani, Iáson l-a trimis pe Meneláu, fratele lui Símon, cel amintit mai înainte, ca să ducă regelui banii şi să-i amintească să termine lucrurile urgente. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 23)

  • Dar se afla în ea un om sărac şi înţelept care a scăpat cetatea aceea prin înţelepciunea lui. Dar nimeni nu şi-a amintit de omul acela sărac. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 9, 15)

  • Şi-au amintit de cele [întâmplate] lor din timpul exilului lor, cum pământul, în loc de animale diferite, a făcut să iasă muşte, iar râul, în loc de [fiinţe] de apă, a revărsat o mulţime de broaşte. (Cartea Înţelepciunii 19, 10)

  • Şi-a amintit de duşmani în furtună şi a făcut bine celor care mergeau drept pe cale. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 50, 9)

  • Mi-am amintit de îndurarea ta, Doamne, şi de lucrarea ta, care este din veci, căci tu îi ridici pe cei care te aşteaptă şi-i salvezi din mâinile duşmanilor. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 51, 8)

  • Căci ai uitat de Dumnezeul mântuirii tale şi nu ţi-ai amintit de Stânca puterii tale. De aceea vei sădi plantaţii plăcute şi le vei altoi cu lăstari străini. (Cartea profetului Isaía 17, 10)

  • Ai zis: «Pentru totdeauna voi fi stăpână!». Nu ai pus la inimă acestea şi nu ţi-ai amintit de cele de pe urmă ale lor. (Cartea profetului Isaía 47, 7)

  • De cine te-ai speriat şi ţi-a fost teamă că ai minţit, nu ţi-ai amintit de mine şi nu ai pus la inimă? Oare nu am tăcut eu dintotdeauna şi tu nu te-ai temut de mine? (Cartea profetului Isaía 57, 11)


“A caridade é o metro com o qual o Senhor nos julgará.” São Padre Pio de Pietrelcina