Encontrados 256 resultados para: Rio

  • Hrana lui, în măruntaiele lui, se va transforma în venin de viperă în interiorul lui. (Cartea lui Iob 20, 14)

  • Poţi tu să întăreşti legăturile Pleiadelor sau să deschizi corzile Orionului? (Cartea lui Iob 38, 31)

  • şi face să salte Libánul ca un viţel, iar Sirión, ca un pui de zimbru. (Cartea Psalmilor 29, 6)

  • Binecuvântat să fie în veci numele său glorios, tot pământul să se umple de gloria lui! Amin! Amin! (Cartea Psalmilor 72, 19)

  • Au construit sanctuarul şi interiorul templului şi au sfinţit curţile. (Cartea întâi a Macabéilor 4, 48)

  • În anul o sută cincizeci şi unu, Demétrios, [fiul] lui Seleúcus, a fugit din Róma şi a urcat cu puţini oameni într-o cetate de coastă şi a devenit rege acolo. (Cartea întâi a Macabéilor 7, 1)

  • Ei i-au ucis, iar Demétrios s-a aşezat pe tronul domniei sale. (Cartea întâi a Macabéilor 7, 4)

  • Cât despre relele pe care regele Demétrios le-a săvârşit faţă de ei, noi i-am scris, zicând: „De ce ai îngreunat jugul tău asupra prietenilor şi aliaţilor noştri iudei? (Cartea întâi a Macabéilor 8, 31)

  • Demétrios a auzit că Nicanór şi armata lui căzuse în luptă, i-a trimis din nou, a doua oară, pe Bahídes şi pe Alchimós în ţinutul lui Iúda şi aripa dreaptă [a armatei] era cu ei. (Cartea întâi a Macabéilor 9, 1)

  • În anul o sută cincizeci şi trei, în luna a doua, Alchimós a hotărât să distrugă zidul curţii interioare a sanctuarului şi să dărâme lucrările profeţilor. Şi s-a început dărâmarea. (Cartea întâi a Macabéilor 9, 54)

  • Regele Demétrios a auzit, a adunat o armată foarte numerosă şi a ieşit la luptă în întâmpinarea lui. (Cartea întâi a Macabéilor 10, 2)

  • Demétrios a trimis scrisori la Ionatán cu cuvinte de pace ca să-l măgulească. (Cartea întâi a Macabéilor 10, 3)


“Seja grato e beije docemente a mão de Deus. É sempre a mão de um pai que pune porque lhe quer bem” São Padre Pio de Pietrelcina